Consătenii despre Gheorghe Zamfir: «E tare iubăreţ maestrul nostru»
Zvonul despre posibila ruptură dintre maestrul Gheorghe Zamfir şi cea care urma să-i stea alături, în primăvară, în faţa altarului, Nicoleta Beca, a ajuns şi la urechile sătenilor din Cobia, comuna dâmboviţeană în care artistul şi-a ridicat cu ani în urmă o vilă impozantă.
"Nu ne băgăm noi nasul în viaţa maestrului, că nu e treaba noastră. Tot ce vă putem spune e că, în ultima vreme, l-am văzut singurel, fără iubita lui, care n-a mai trecut pe aici de vreo trei săptămâni", ne-au mărturisit câţiva vecini.
"Nu vă mai răciţi gura de pomană, că nu-i acasă. Nu l-am văzut deloc azi. Cred că nici n-a trecut p-aici, că altfel vedeam ceva mişcare în vila lui. Ultima oară l-am văzut sâmbătă. Nu prea era în apele lui. A venit singur şi a făcut repetiţii. Foarte curând va avea concert", ne-a interpelat unul dintre vecinii maestrului, imediat ce am bătut în poartă.
Mai citeşte:
Pe Gheorghe Zamfir l-a lăsat baltă nevasta!
O româncă i-a încâtat pe germani cu "Lonely Shepherd" a lui Zamfir
Nicoleta Beca, cea care trebuia să devină "doamna Zamfir"
Cu chef de vorbă, săteanul ne-a mărturisit că cel pe care îl căutăm e foarte respectat în comună.
"Păcat că nu prea are noroc în dragoste. N-am prea văzut-o în ultima vreme pe duduiţa lui pe aici". Nu termină bine de rostit, că alţi trei-patru vecini, iviţi din senin în jurul nostru, încep să-i ţină isonul.
"E tare iubăreţ maestrul nostru şi tare faină e mândra lui. Ne-am bucura să-i vedem cu pirostriile puse", se bagă în vorbă o femeie. Ne mai spune, ceva mai potolit, că nici ea nu a mai văzut-o pe "don'şoara" Nicoleta de cel puţin trei săptămâni.
Vezi aici cea mai renumită piesă a lui Gheorghe Zamfir, "Lonely Shepherd"
Spiritele încep să se încingă, aşa că nu peste mult timp suntem invitaţi să plecăm, să ne vedem de ale noastre şi "să nu-l supărăm pe maestru că nu va fi bine de noi". La cârciuma din sat, subiectul zilei printre petrecăreţi este tot maestrul Zamfir.
Încercăm să tragem de limbă mai mulţi cheflii. Unul dintre ei, cu nasul roşu, ne spune că celebrul naist vine în bătătura casei din Cobia "când are chef de nebunii".