Corina Dănilă a slăbit 19 kg cu ridichi şi carne de porc
Prezentatoarea emisiunii “Ieri, Azi, Mâine”, de la TVR2, a avut parte de cea mai spectaculoasă transformare a vieţii ei. Corina Dănilă a slăbit aproape 20 kg, în decursul unui an, ajungând la silueta pe care o avea la debutul în televiziune, care s-a consemnat acum 24 de ani, în 1994.
Tot mai multe vedete au hotărât în ultima vreme să revină la siluetele de odinioară. E şi cazul Corinei Dănilă (46 de ani), care chiar dacă nu se îngrăşase alarmant, şi-a dorit să scape de surplusul de kilograme, care îi îngreuna coloana. Aşa că jonglând cu filmările pe care le are pentru emisiune, cu repetiţiile pentru piese de teatru sau cu pregătirile pentru serialul “Primăverii”, de la acelaşi post de televiziune, Corina Dănilă a reuşit să aibă grijă şi de sănătatea sa. Actriţa ne-a spus că a dat jos 19 kilograme, ajungând să aibă silueta de pe vremea când a terminat facultatea de actorie şi a devenit ştiristă. Adică anul 1994.
A scos zahărul din alimentaţie
Primul semnal de alarmă a fost dat de problemele pe care le-a avut cu coloana vertebrală şi aşa a decis că e vremea să slăbească. A ales un program amplu de la o clinică privată, unde i s-a făcut un regim alimentar personalizat. Aşa a ajuns la 57 de kilograme. Actriţa a povestit în emisiunea “Ce se întâmplă, doctore?” care sunt alimentele din meniul său. “Carne de porc, vită, peşte, ouă, lactate, salată verde, roşii, castraveţi, ridichi, ceapă, dovlecei, seminţe, ulei de măsline, fructe şi tot felul de condimente. Gătesc la cuptor, fiert sau tras la tigaie”, a spus Corina.
Vedeta nu mănâncă zahăr şi evită prăjelile şi alimentele procesate. „Am învăţat să mănânc atunci când îmi e foame, puţin şi destul de des, minim cinci mese pe zi. Plec de acasă cu caserole cu mâncare sau cu iaurt sau fructe, în funcţie de programul meu de peste zi şi de ce anume am chef să mănânc. Îmi pregătesc de seara şi dimineaţa mi le iau cu mine. Mănânc fructe, dar mănânc şi îngheţată îndulcită cu ştevie sau îmi cumpăr din când în când dulciuri de la raioanele speciale, fără zahăr”, a mai spus actriţa în aceeaşi emisiune.
Din păcate, după această schimbare, Corina s-a trezit târâtă într-un scandal fără voia ei. “Am aflat de curând, cu stupoare şi maximă indignare, că un site din Republica Moldova, de fapt o companie off-shore care are sediul în Cipru (deci, prinde orbul, scoate-i ochii!) se foloseşte de imaginea mea pentru a promova şi a comercializa un produs «minune» de slăbit, cel puţin îndoielnic! Vă rog, nu daţi curs acestor impostori! Încerc să găsesc căi legale pentru a stopa această nemernicie! Îmi doresc să nu vă puneţi în pericol sănătatea, consumând aşa-zise produse minune pentru slăbit!”, a scris vedeta pe Facebook!
Şi ele au revenit la silueta din adolescenţă!
Alte vedete care au ţinut cure de slăbire în acelaşi mod au fost Monica Anghel, Nuami Dinescu, Mihaela Tatu, dar şi Andreea Marin. Ozana Barabancea, în schimb, a apelat la bisturiul medicilor, căci şi-a micşorat stomacul în iunie 2017.
“Mai vreau să dau jos încă 20 kg, pentru a ajunge la greutatea pe care am avut-o în liceu. Dar nu contează câte kilograme am avut (râde)”, ne declara jurata de la “Te cunosc de undeva” de la Antena 1.
Andreea Marin (43 de ani) rupe şi ea sala în două de când şi-a tras iubit mai tânăr decât ea cu 11 ani, pe consulul Adrian Brâncoveanu.