Cornel Constantiniu: «Cei cinci nepoţei îmi dau putere zi de zi»
După ani întregi de luptă cu boala, cea mai mare fericire a lui sunt cei cinci nepoţei. Pozele cu ei, râsul lor, poveştile pe care le spun îl fac pe îndrăgitul solist Cornel Constantiniu să uite de boală.
Cornel Constantiniu (71 ani) îşi trăieşte bătrâneţea în linişte, într-un apartament cochet, plin de amintiri. Pereţii din dormitorul său sunt ticsiţi cu diplome şi trofee obţinute de-a lungul carierei de succes. Click! l-a vizitat pe interpret şi l-a găsit mulţumit după o viaţă frumoasă, dar şi cu momente grele. Mai ales de când se luptă cu maladia Parkinson şi a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale.
În peste 23 de ani de suferinţă, a trecut prin numeroase momente critice, însă de fiecare dată a găsit putere să meargă mai departe. Trăieşte cu electrozi implantaţi în creier, care fac legătura cu un neurostimulator montat lângă claviculă. Până acum, a suferit 7 intervenţii la creier şi la piept. Nepoţii, dăruiţi de cei doi băieţi ai săi, Alexandru (43 ani) şi Mihai (35 ani), stabiliţi în Germania, sunt ca un balsam pentru artist şi îi luminează casa atunci când îl vizitează. “Lui Cornel îi dau lacrimile de bucurie de câte ori îşi vede nepoţii. Ei îi dau putere”, ne-a spus soţia sa, Domniţa Constantiniu.
La aniversarea celor 50 de ani de căsătorie, atât cât s-au împlinit pe 30 ianuarie, copiii şi micuţii i-au făcut o frumoasă surpriză. Pe lângă o felicitare de la băieţii săi, Cornel a primit una cu amprentele a doi dintre nepoţeii săi: Artis (4 ani) şi Lorian (1 an), copiii lui Mihai. Gestul l-a emoţionat peste măsură pe artist, care a aşezat felicitările la loc de cinste, alături de distincţiile primite de-a lungul carierei de muzician. Şi celălalt băiat al lui Cornel Constantiniu, Alexandru, i-a dăruit trei nepoţi: Paul Christian, care face 7 ani pe 13 iulie, pe Ana, care va împlini 5 ani, şi pe Matei Nicolae (1 an). “Sunt un bunic fericit”, ne-a spus artistul, uitând de boala care îl cam ţine în casă.