Cornel Constantiniu, viaţa ca o dramă: Moartea i-a suflat de două ori în ceafă
Cornel Constantiniu (72 de ani) a fost unul dintre cei mai șarmanți artiști din anii comunismului, admiratoarele dormind cu pozele sale sub pernă. Acesta avea să treacă însă prin multe necazuri: a fost diagnosticat cu Parkinson, iar în tinerețe moartea i-a dat târcoale de două ori. Spune că Dumnezeu l-a iubit și că i-a trimis, la greu, un înger păzitor.
Domnița Constantiniu ne-a povestit despre cele două accidente de mașină în care a fost implicat soțul ei: ”Primul l-a avut pe Șoseaua Kiseleff din București. Cornel se afla la volan, iar în automobil eram și eu. Ploua foarte tare, iar el conducea cu viteză mare. A intrat într-un copac, iar mașina s-a făcut praf. Când milițienii au ajuns la fața locului, au întrebat: <Unde-i mortul?>. Am scăpat ca prin urechile acului. În urma accidentului ne-am ales doar cu răni foarte ușoare, nimic grav. Incidentul a avut loc în urmă cu 45 de ani, înainte să se nască primul nostru fiu, Alexandru".
La scurtă vreme, iată că solistul avea să treacă printr-un alt necaz asemănător: ”Cornel și Dem Rădulescu susținuseră un spectacol la Brașov. Ar fi trebuit să înnopteze la un hotel, căci erau foarte obosiți, însă Dem a decis să plece împreună spre acasă. S-a urcat la volan, dar la un moment dat a adormit. Deși impactul a fost dur, ambii au scăpat cu viață. Mașina lui Dem Rădulescu s-a făcut praf, după ce s-a ciocnit de un alt autoturism”, ne-a mai povestit soția marelui artist.
Cornel Constantiniu suferă de Parkinson de peste 20 de ani.
În 14 ani a trecut prin două intervenţii chirurgicale extrem de dificile, pe creier, şi alte cinci la piept. De fiecare dată l-a salvat un miracol. În 1999 a fost operat pe creier în Africa de Sud, iar în 2004, la Viena. Electrozii implantaţi în creier fac legătura cu un neurostimulator montat lângă claviculă. Neurostimulatorul cu care trăieşte în piept trebuie schimbat la circa patru ani. „În tinerețe nu-mi dădeam seama ce grozav e simplul fapt că trăiesc şi că sunt sănătos. Operaţiile pe care le-am făcut au fost extraordinar de dificile. În 2004 m-au deschis cu o bormaşină. Am stat 11 ore treaz şi conştient, cu capul imobilizat într-o menghină. Acum am fire în creier şi un aparat la piept, care mă ajută să mă mişc cât de cât normal”, spunea pentru Click!, în urma cu ceva timp, artistul. Interpretul are doi băieți, Alexandru și Mihai, stabiliți în Germania, și cinci nepoți.