Cornel Ilie, mărturisiri despre problemele din proiectul Vunk: «Am încercat să le țin ascunse»
Cornel Ilie a ținut ascuns până de curând faptul că în urmă cu mai mult timp, trupa Vunk a avut mari probleme financiare. Membrii trupei au făcut tot posibilul pentru a menține un echilibru și pentru a putea face față încercărilor industriei.
Cornel Ilie a fost prezent la Adevărul Live și a făcut mărturisiri cu privire la situațiile dificile în care s-a implicat alături de trupă. Artistul a mărturisit că la un moment dat au simțit cu toții că nu mai fac față și ar fi putut să renunțe la proiectul care i-a făcut cunoscuți în industria muzicală.
„Au fost prin 2006 când s-a schimbat componenţa pentru că doi membrii din trupă, Alex şi Victor, au plecat să locuiască în afara ţării. Am rămas din nou eu şi cu Nicu. Am luat-o de la capăt. Au mai fost nişte momente foarte grele în urmă cu aproximativ doi ani, dar nu am lăsat să se vadă chestia asta. Au fost nişte zile foarte grele pe care am încercat să le ţin ascunse chiar şi de membrii trupei, de echipa noastră şi mai ales de public. Am avut probleme cu încrederea în noi înşine, că mai avem ce să facem noi pentru oamenii care ne ascultă. Ne întrebam dacă mai putem să ne ridicăm şi dintr-o oarecare groapă financiară. Pentru că noi investim foarte mult în spectacole fără a ne gândi că trebuie tot timpul să avem profit. Este mai important să iasă spectacolul decât să ieşim noi pe zero, cel puţin. A fost o acumulare de perioade care, la un moment dat, s-a resimţit, ne-a zgâlţâit. Dar, iarăşi, asta mi-a dat mai multă putere şi mai mult curaj”, a declarat solistul pentru Adevărul.