Cornelia Catanga, executată silit. Fiul ei și-a anulat nunta. ”Am vrut să mă sinucid”

22 iunie 2017 22:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cornelia Catanga, una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de petrecere de la noi din țară, a fost executată silit din casa în care locuia împreună cu soțul ei, Aurel Pădureanu. Datoriile au ajuns-o, iar fiul ei, Alexandru, a fost nevoit să-și anuleze nunta din cauza problemelor din familie.

Cornelia Catanga trece prin momente de cumpănă. Artista a fost executată silit din vila în care locuia după ce nu a putut să-și acopere datoriile de 90.000 de euro, în prezent locuind alături de soțul ei în casa unor prieteni.

Ca și cum nu îi era de ajuns, fiul interpretei i-a dat o veste care a dărâmat-o. Se pare că Alexandru, fiul Corneliei și al lui Aurel și-a anulat nunta.

"Au fost momente în viaţa mea când am vrut să mă sinucid. Vreau să fiu o piatră tare pentru Alexandru. Tot ce îmi mai doresc acum e să se căsătorească fiul meu, iar nora mea să-mi facă un nepot şi să fie fetiţă", a declarata cântăreața în cadrul unei emisiuni tv.

Chiar dacă vremurile pe care le trăiește Cornelia sunt tragice, interpreta de muzică lăutărească spune că vrea să rămână tare pentru fiul ei.

Mai multe