Cornelia Catanga, scoasă pe brațe din biserică, la înmormântarea Ilenei Ciuculete

18 martie 2017 14:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Momente dramatice la slujba de rămas bun a Ilenei Ciuculete. Cornelia Catanga trece prin clipe teribile. Artista a fost scoasă afară din Biserică pe brațe, simțindu-se extrem de rău.

În aceste momente, sute de oameni s-au adunat la căpătâiul Ilenei Ciuculete, să-și plângă durerea și să-și ia rămas bun de la ea, conducându-o pe drumul de veci. Mulți artiști din lumea muzicii populare românești au venit să își ia rămas bun de la colega lor, spunând că noi, românii, am pierdut o voce și un om cum rar mai întâlnești.

Cornelia Catanga o prietenă de suflet a Ilenei nu a mai rezistat, a răbufnit în plâns și i s-a făcut rău, fiind scoasă afară, pe brațe, din Biserică.

”Dumnezeu nu are de ce să o ierte, a fost o femeie bună. Cea mai bună prietenă a mea. Primăvara ne-a lăsat un gust amar acum Nu mai am cuvinte, nu am cuvinte în momentul ăsta”, a spus aceasta la România TV, încercând să nu se piardă cu firea.

În acest moment are loc slujba de înmormântare a artistei la Biserica Costească din Chitila, după care, ”marea” de oameni prezentă, o va conduce pe aceasta pe ultimul său drum, spre Cimitirul Strulești locul unde artista își va găsi liniștea veșnică.

Mai multe