„Costi Ioniţă schimbă iubitele ca pe şosete”
Deşi în ultima vreme spune că şi-a schimbat viaţa, modul de alimentaţie şi e mai aproape de Dumnezeu, Costi Ioniţă (37 de ani) tot un cuceritor a rămas. Este foarte bun prieten cu toate femeile din viaţa lui însă nici una nu a putut până acum să-l „îmblânzească”
Vă întrebați ce mai face Costi Ioniță? Artistul e mai bine ca niciodată. Atât din punctul de vedere al sănătății, cât și al celebrității. În plus, femeile frumoase roiesc în jurul lui. Reporterii Click! l-au surprins pe solist la începutul lunii iulie cu o blondă superbă, şi ea cântăreaţă, pe nume Diana Vasian (28 de ani). Fata ne-a mărturistit că ea și Costi sunt doar prieteni şi spune că doar au ieşit de câteva ori împreună, dar la cât de frumoasă este ea şi la cât de mult îi plac artistului blondele, ar putea fi mai mult de o simplă amiciţie între cei doi.
„Costi a jucat pe mai multe planuri şi a vrăjit mai multe fete. Unele dintre ele au avut încredere în el şi au mers mai departe. Însă şi-au dat seama că au greşit. Pentru că el când se afla în ţară se afişa mereu cu altă domnişoară”, au spus, pentru Click!, surse din apropierea solistului. „Costi Ioniţă schimbă iubitele ca pe şosete. Îi plac la nebunie blondele, dar nu le ignoră și pe celelalte”, au mai spus amicii artistului.
Cel mai mult îi plac blondele
În urmă cu zece ani, Costi Ioniţă a fost îndrăgostit-lulea de Issa Casian, o blondă sexy care forma trupa Elegance alături de Celia. Trei ani a durat relaţia cu aceasta şi toţi se aşteptau ca povestea lor de iubire să se „soldeze” cu o căsătorie, însă cei doi s-au despărţit. Apoi, se pare că solistul s-a mai iubit cu Andrea Teodorova, o bulgăroaică talentată în ale muzicii şi care a devenit celebră datorită lui. Irina Popescu, yoghină în vestita organizaţie Misa condusă de Gregorian Bivolaru şi expertă în sex, a fost o altă cucerire a lui.
În decembrie, anul trecut, a ieşit cu o brunetă la Bucharest Fashion Week, iar la un moment dat s-a afişat cu Cristina Pană, o asistentă tv şi prietenă bună cu Sânziana Buruiană.
A slăbit 20 de kilograme
Pe vremea când cânta manele, Costi Ioniță nu era așa de subțirel ca acum. Solistul și-a schimbat cu totul stilul de viață în urma unei vizite medicale. „Am descoperit că am un început de hernie și medicul mi-a spus că trebuie să mai slăbesc. Atunci am început să fac sport și yoga, am renunțat la carne și beau doar un anumit tip de apă, apă alcalină”, a declarat Costi Ioniță, la Kanal D, în mai 2013. Artistul a început acest regim de viață de la sfârșitul anului 2011. Tot pentru noul look, Costi s-a tuns la chelie.
S-a lansat cu grupul Valahia
S-a născut la 14 ianuarie 1978, în Constanța. Cântă de la 6 ani, când a fost înscris de părinți la „Clubul pionierilor” din Constanța. În 1997, a format grupul Valahia, cu Dorin Topală și soprana Laura Mihăilă. Un an mai târziu, formației i s-a alăturat şi Mihai Trăistariu, pe care Costi Ioniţă l-a descoperit la Festivalul Mamaia. Costi Ioniţă a cunoscut cu adevărat celebritatea după ce a părăsit grupul Valahia.
Împreună cu Andrea, a format trupa Sahara. Printre cele mai cunoscute cântece ale lor se află „Upotrebena” și „I Wanna” (cu Shaggy și Bob Sinclar). În 2012, Costi Ioniță a fost nominalizat la premiile muzicale Grammy, la categoria „Cel mai bun album reggae”, pentru că este unul dintre compozitorii cu care rapper-ul american Shaggy a lucrat pentru discul „Summer in Kingston".
Anul acesta, Costi Ioniţă a ajuns în topul muzical „Billboard”, cel mai important din lume. Este primul român care a atins aceată performanță. Melodia cu care a bifat și această realizare se numește "Habibi (I Need Your Love)” și este o colaborare cu Shaggy, Mohomby şi Faydee.