Crinei Abrudan îi este dor de televiziune
A devenit cunoscută datorită profesiei sale de știristă, însă în 2014 a decis să renunțe la job-ul de la Antena 1, unde prezenta buletinul sportiv, și să se dedice mai mult familiei. Crina Abrudan (39 de ani) ne-a mărturisit însă că tânjește după aparițiile tv pe care le avea zilnic, așa că își dorește o revenire în forță.
“Nu am momentan proiecte de lucru, dar dacă aș primi o ofertă în televiziune aș accepta”, a spus Crina pentru Click! De asemenea, vedeta ne-a mai mărturisit că toate zvonurile care au apărut cu privire la faptul că ar fi exagerat cu slăbitul sunt total false.
“Toată lumea mă întreabă dacă am slăbit, nu este adevărat nimic din ce se aude. Totul a apărut de la un articol eronat. Sunt la fel ca și înainte, am 1,70 înălțime, nu țin dietă, nu am mers niciodată la sală. Mănânc ce vreau, nu am restricții alimentare, semăn cu tatăl meu în ceea ce privește aspectul fizic și mă consider o femeie norocoasă”, a declarat, pentru Click!, Crina Abrudan. Blondina se consideră însă realizată în amor și în afaceri. În vară s-a căsătorit cu fostul fotbalist Gabi Popescu, după aproape 10 ani de relație, și tot anul acesta și-a deschis un loc de joacă, “Lana’s Playground”, chiar în complexul rezidențial în care locuiește.