Crişan câştigă 45 de lei pentru o oră de canto

10 septembrie 2017 20:45   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cătălin Crişan a deschis porţile unui centru educaţional, unde preşcolarii, şcolarii şi liceenii pot beneficia de ore de meditaţii.

Este situat pe strada Băileşti, nr 54, sector 4, din Bucureşti, iar cei care se înscriu vor fi instruiţi de specialişti. Spre exemplu, Ovidiu Ioaniţoaia va preda jurnalism sportiv, la actorie şi canto şcolarii îl vor întâlni pe însuşi Cătălin Crişan, iar matematica va fi predată de Dilimot Vasile, absolvent al Facultăţii de Matematică Bucureşti.

Preţurile acestor cursuri sunt mici în comparaţie cu cele practicate de concurenţă. De la 20 de lei până la 50 de lei. “Avem şase săli de clasă, copiii vor putea veni aici ca să facă meditaţii. Nu am deschis acest centru ca să câştig bani, ci ca să-i ajutăm pe copii. Preţul pentru o şedinţă de canto este de 45 de lei, pentru matematică - 45 de lei, pentru engleză 30 de lei, pentru jurnalism sportiv – 40 de lei”, a declarat Cătălin Crişan pentru Click!

Mai multe