Criss Ciobănaşu, cu ambele mame la aceeaşi masă
Vă mai amintiți de micuța Criss Ciobănașu (21 de ani), pentru care Alex Velea s-a luptat în ringul concursului ”Dansez pentru tine” (PRO TV), în urmă cu zece ani? Puștoaica solicita atunci ajutor pentru familia ei din Botoșani, aflată în impas financiar. Nu a câștigat premiul pus în joc, însă cazul său avea să o impresioneze pe ”mama telenovelelor”, producătoarea Ruxandra Ion, care a invitat-o să locuiască alături de ea, în București.
De atunci, Criss are două familii: ”Da, sunt norocoasă. Am două perechi de părinţi. Unii, cei naturali, la Vorona, Botoșani, satul în care m-am născut, şi ceilalţi, dobândiţi la 11 ani, în Bucureşti, după «Dansez», unde am fost un caz”, ne-a declarat artista.
Însă ea nu și-a uitat adevărații părinți, cu care se întâlnește adesea. Chiar deunăzi a stat la aceeași masă cu cele două mame, care au răsfățat-o ca pe o prințesă.
Cristina joacă în prezent în telenovela ”Fructul oprit”, de la Antena 1, alături de iubitul ei, actorul Vlad Gherman.