Cristi Borcea, mărturisiri despre cei patru ani petrecuți departe de Valentina

3 iulie 2018 14:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cristi Borcea a fost eliberat luni, 2 iulie, din penitenciarul Jilava, după 4 ani și 3 luni de detenție, pedeapsă primită în “Dosarul Transferurilor”. Fostul acționar dinamovist a povestit care au fost cele mai urâte momente din închisoare, dar și despre cum a fost revederea cu familia și cu persoana iubită, Valentina Pelinel. Despre blondină a spus că este iubirea vieții lui.

Click!: Cea mai fericită zi, domnule Borcea. Ce urmează să faceți?

Cristi Borcea: Vom mergem undeva să ne relaxăm, apoi eu am de făcut controalele la psihiatrie, la psiholog. Nu mi-a fost ușor deloc, am luat medicamente psihotrope.

Cum a fost revederea cu Milan și care vă sunt prioritățile acum?

Revederea cu Milan, şi cu toți copiii, de altfel, au fost cele mai frumoase. Prioritare sunt familia, Valentina, controalele și apoi vedem ce facem. În primul rând trebuie să fiu atent cu sănătatea mea, apoi am în jur de 700-800 de angajați de care trebuie să mă ocup.

4 ani și 3 luni de închisoare. Care au fost cele mai urâte momente care v-au marcat?

Cele mai grele momente, într-adevăr! Nu puteam să mă duc la baie  decât sculându-l pe Victor Becali sau bătând cu sticla de plastic să fugă șobolanii. Am spălat holurile secției ca să pot primi o permisie. Am făcut curățenie pe secție, am luat mopul dimineața, la 5 şi jumăte, până seara, la 7 jumătate, ca să pot să primesc o permisie de 3 zile, după un an și patru luni.

Dar cel mai frumos moment?

Îl bănuiți cu toții. Revederea cu copiii, cu persoana dragă - au  fost cele mai frumoase momente care m-au ținut în picioare, ca să zic așa. Luna trecută a fost foarte frumos, am avut o permisie de cinci zile și am stat cu toți copiii, inclusiv cu Gloria și cu Alexandru (n.r.: copiii pe care-i are cu Alina Vidican). Cu toți cei 7. Dorul a fost mare!

Arătați foarte bine. Cum ați reușit să vă menţineţi așa bine?

De ce arăt așa bine?! Multă suferință, sport cât se poate și cam atât.

V-a fost dor de vreo mâncare anume?

Gândiți-vă că acolo aveam voie să primim totul vidat. Nimic preparat, semipreparat. Mi-a fost dor de tot.

În tot acest timp ați avut lângă dumneavoastră persoana iubită, pe Valentina Pelinel. Când vă căsătoriți?

În ceea ce privește nunta, nu vreau să vorbesc, însă o să vă anunțăm când vom face acest pas. Am trecut prin momente grele, însă am avut parte de multă iubire. Nu se poate iubire fără sacrificiu. Pentru mine, Valentina este femeia visurilor mele, în viață ți se întâmplă sau nu să-ți găsești jumătatea însă, în sfârșit, după atâtea căutări, mi-am găsit jumătatea!

Mai multe