Cristi Borcea și fiul lui, depistați pozitiv cu COVID-19. Cum se simt aceștia
Cristi Borcea, fostul finanțator al lui Dinamo, și fiul său în vârstă de 23 de ani, Patrick, au fost depistați pozitiv cu COVID-19.
Fostul patron al lui Dinamo şi Patrick Borcea au confirmat că au fost testaţi pozitiv, dar nu prezintă simptome grave, aflându-se într-o stare generală bună.”Sunt cât se poate de în regulă, dar cu coronavirus. Bine că nu au luat şi fetele şi nici Milan. Suntem pozitivi doar eu şi Patrick, amândoi ne simţim bine deocamdată şi stăm izolaţi acasă”, a declarat Cristi Borcea, arată digisport.ro.
Cristi Borcea, acționar la Dinamo până în 2012, a transmis în repetate rânduri că nu ia în calcul să revină la conducere, nici măcar acum, când clubul e într-o situație financiară critică.
Totuși, familia Borcea ar putea avea un reprezentant în conducerea lui Dinamo, Patrick, Cristi Borcea susținând că fiul său s-ar putea implica financiar la echipă, dar doar în momentul în care echipa va avea un stadion nou.