Cristi Borcea, vizitat de fosta soţie la Jilava
Dacă e weekend, atunci se ştie că una dintre femeile care i-au marcat viaţa fostului acţionat de la Dinamo se prezintă la Jilava. Sâmbăta aceasta (5 martie) a fost rândul Mihaelei Borcea, fosta soţie a boss-ului din Ştefan cel Mare, femeia care i-a dăruit trei copii.
Dacă Valentina Pelinel preferă să facă vizite dis de dimineaţă, pe furiş, fosta soţie a lui Cristi Borcea, Mihaela, şi-a făcut apariţia, sâmbătă, la penitenciarul Jilava în jurul prânzului. Elegantă, cu o pereche de ochelari de soare la ochi, femeia de afaceri a venit însoţită de cei trei copii pe care îi are cu boss-ul dinamovist, fiul cel mare, Patrick, şi gemenii, Melissa şi Angelo.
Alături de ei au aşteptat să intre şi alte persoane, probabil apropiaţi ai lui Cristi Borcea. Toţi au stat minute bune afară până să fie primiţi, timp în care au fost făcute toate demersurile pentru vizită. Mihaela Borcea a declarat la Antena Stars că fostul ei soţ şi-a dorit mult să-şi vadă copiii.
Săptămâna trecută, cea care a semnat condica de prezenţă la penitenciar a fost Valentina Pelinel, femeia care se pare că îi va dărui lui Cristi Borcea un băieţel, ea fiind însărcinată în şapte luni. În urmă cu două săptămâni, Alina Vidican şi Gigi Becali au venit împreună la închisoare, probabil pentru ca naşul spiritual al celor doi soţi să medieze conflictul pe tema divorţului care s-a iscat între ei.