Cristi Boureanu are 7 dinţi sparţi şi nu-şi poate ţine echilibrul! A cerut să iasă din arest

12 iunie 2017 8:57   Vedete românești
Ultima actualizare:

Scandalul dintre Cristian Boureanu şi poliţiştul cu care s-a încăierat este departe de a se termina. Aflat în arest preventiv pentru 30 de zile, fostul politician a solicitat prin avocatul său să i se permită să meargă din nou la spital pentru un control medical amănunţit, deorece nu se simte bine absolut deloc. După ce a dat cu genunchiul, Boureanu a primit un pumn în figură, lovitură în urma căreia s-a ales cu şapte dinţi lipsă şi cu o leziune la ureche.

Cristian Boureanu a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria 1 împotriva poliţiştilor, pe care-i acuză de loviri, violenţe şi vătămare corporală. Fostul deputat a înaintat şi o cerere ca să iasă din arest pentru a face un control medical, lucruri pe care i le-a cerut avocatului său.

"Domnul Boureanu a depus în cursul zilei de vineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria 1 o plângere penală avand obiectul lovire, violenţe, vătămare corporală, formulată împotriva celor implicaţi, fiindcă la acel moment nu ştia identitatea poliţistului care l-a agresat. Noi am făcut o cerere scrisă să i se permită ieşirea din arest pentru a merge la control medical. Clientul meu are probleme cu urechea, leziune care îi provoacă lipsa de echilibru, dar și cu cei 7 dinți sparți care trebuie reparați. Are fisurat maxilarul şi trebuie continuate investigaţiile medicale. Aşteptăm să vedem în ce condiţii i se va permite", a declarat apărătorul său, avocat Luiza Popescu.

Cristian Boureanu a fost arestat preventiv, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru ultraj, potrivit unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1.

Mai multe