Cristian Brancu, la prima întâlnire cu soţia: “Am simţit cum cade cerul pe mine!”
În fiecare an, de 1 aprilie, prezentatorul emisiunii “Agenţia VIP”, de la Antena Stars, Cristian Brancu, retrăieşte una dintre cele mai “grele” farse din viaţa lui. Prezentatorul a rememorat o întâmplare de care îşi aduce aminte şi acum şi care are legătură cu Oana Turcu, actuala lui soţie.
Cristi Brancu a fost victima unor farse, dar întâmplarea pe care nu are cum să o uite este strict legată de prima înrlnire cu soţia lui. “O cunoscusem pe Oana pe 21 ianuarie 2008, chiar în platoul emisiunii “Agentul VIP”. Ne îndrăgostiserăm până în măduva oaselor, dar, vreme de câteva zile, am vorbit doar la telefon, fără să ne vedem. Vineri, 25 ianuarie, ţin minte şi acum, urma să prezint o gală a mireselor VIP, în cadrul unui târg de nunţi şi am invitat-o să ne vedem acolo. A spus mai întâi «da>», dar apoi a inventat o scuză, motivând că nu mai poate ajunge!”, şi-a amintit amuzat Cristian Brancu.
Ce a urmat după, depăşeşte orice închipuire: “Iată-mă la Romexpo, pe scenă, când colega mea de prezentare, Adriana Bahmuţeanu, care acum îmi e colegă şi la “Agenţia VIP’, anunţă: «următoarea mireasă a serii…Oana Turcu!». Am simţit cum cade cerul pe mine! Când am văzut-o în rochia de mireasă, mi s-a tăiat respiraţia. A ştiut tot timpul, dar nu mi-a spus nimic. Apoi mi-a povestit cum s-a ascuns prin culise, să nu o văd. A fost cea mai frumoasă surpriză din viaţa mea, până în acel moment”, a povestit îndrăgitul prezentator, despre prima întâlnire cu viitoarea sa soţie. “Exact nouă luni mai târziu, la 25 octombrie 2008, Oana îmbrăca iar rochia de mireasă, de data aceasta chiar la nunta noastră, în Biserica Sfântul Gheorghe din Ierusalim”, a completat prezentatorul emisiunii “Agenţia VIP”.