Cristiana Copos i-a găsit stâpân maidanezului pe care l-a ținut la hotel: "Uite ce fericit e Max în Germania!"

12 mai 2020 21:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

După trei luni de căutări, Cristiana Copos i-a găsit stăpâni maidanezului Max. Cățelul a fost adoptat de o familie iubitoare de animale, din Germania, la care se află câteva zile. Noii stăpâni țin legătura cu femeia de afaceri și îi trimit fotografii simpaticul patruped, pe care Cristiana l-a îndrăgit enorm.

Cu zâmbetul pe buze, după trei luni de îndelungi căutări! Cristiana Copos a reușit să-i îndeplinească dorința stăpânei lui Max, care o rugase, înainte să moară, să nu îl lase pe străzi și să îi găsească o familie cățelușului ei. Iată că a reușit. O perioadă, Max a stat la un hotel special pentru animale, unde a fost hrănit, i s-au făcut controale periodice, iar toate aceste servicii au fost suportate de către cunoscuta afacerista. Deși nu era un cățel de rasă, care să prezinte interes din punct de vedere estetic, Max a impresionat datorită poveștii lui. Noii stăpâni sunt tocmai din Germania, iar patrupedul a fost transportat cu o mașină specială. 

"I-am găsit stăpân. După trei luni și jumătate de căutări. Mă bucur că am reușit acest lucru. Max o să fie cetățean german. I-am făcut toate actele. Aici, în România, au fost multe persoane care s-au arătat inițial dorinice, alte persoane s-au arătat interesate din perspectivă financiară, pentru că plăteam în fiecare lună o anumită sumă și ar fi fost ca o pensie, dar am preferat să trăiască în niște condiții cum și-a dorit stăpâna. A stat o perioadă la un hotel, la care plăteam 900 de lei inițial, apoi 600 de lei pe lună, cu mâncarea noastră. I-am dus de mâncare, însă tratamentele, castrarea, cip-ul urmează să îmi vină pe nota de plată", ne spovestește Cristiana Copos.

Multă lume care venea la cofetărie se împrietenea cu Max, însă de povestea lui a aflat Alexandra, o voluntară, dar și doamna Kirsten Glage, care este președinta asociației 4Pfoten, și cărora vreau să le mulțumesc pentru că au fost foarte, foarte drăguțe, s-au oferit să ne ajute și au și reușit. Max nu era un câine frumos fizic, dar a impresionat prin poveste, și așa i-am găsit un stăpân. A plecat vineri dimineață și urmează să primim poze de la noii stăpâni, vom ține legătura cu ei, așa este și normal. M-am legat sufletește de acest animal, dar nu-l puteam aduce acasă pentru că nu aș fi avut timpul necesar pentru el", ne-a povestit, emoționată, Cristiana Copos. 

UITE CE FERICIT E MAX ÎN GERMANIA, CU NOUA FAMILIE!

Citește și:

EXCLUSIV Cristiana Copos îi plătește maidanezului Max cazare la hotel. Totul despre drama care îi leagă

INTERVIU Cum și-a salvat Cristiana Copos cele 35 de cofetării în pandemie: ”Nu puteam să închid tot și să mă izolez”

Mai multe