Cristina Ich, părăsită de tată la vârsta de 2 ani. ”Nu vreau să-l mai văd niciodată!”
Supranumită „Angelina Jolie de România”, Crisitina Ich a ajuns să fie este un adevărat fenomen online. În anul 2020, frumoasa moldoveancă de peste Prut a fost cea mai votată influencer-iță din România, iar relația ei cu Alex, fiul selecționerului Victor Pițurcă, cu care are și un băiețel de un an și jumătate, i-a adus și mai multă notorietate.
Puțini însă știu că bruneta ascunde un trecut dureros, despre care rareori se încumetă să vorbească public. Invitată la prodcastul „Acasă la Măruță”, Cristina și-a deschis inima și a vorbit despre problemele din copilărie cu tatăl ei bilogic, care a părăsit-o atunci când avea doar doi ani. „Nu vreau să vorbesc despre această parte a vieții mele. Eram mică atunci când a plecat tatăl meu, aveam doi ani, nu-mi aduc prea multe aminte despre el. Practic, nici nu-l cunosc. L-am căutat acum câțiva ani, am plecat în străinătate pentru el. Dar m-am răzgândit chiar înainte de a ne vedea. Nu am mai vrut dintr-o dată să ne mai întâlnim. Așa am simțit. El nu m-a căutat niciodată, deși știe că sunt cunoscută”, a declarat Crisitina Ich, pentru emisiunea online „Acasă la Măruță”.
Cristina Ich: „Îmi schimb numele în buletin!”
Mama Cristinei a fost cea care a crescut-o, împreună cu bunicii, până la 12 ani, atunci când frumoasa femeie și-a găsit un nou soț. Cristina și-a îndemnat mama să se mărite cu cel care avea să-i devină tată vitreg. „Mama e eroina mea, e icoana mea. La 12 ani, mi-am găsit un tată vitreg. Pentru mine, tata este cel vitreg, nu tatăl meu biologic. Eu i-am zis mamei să se căsătorească. Este un om deosebit. El a mai fost căsătorit, dar nu a avut copii. S-a purtat cu mine exemplar”, a mai spus Cristina.
Pe numele său real Cristina Micu, vedeta vrea să renunțe la numele din certificatul de naștere din cauza tatălui ei biologic. “O să-mi schimb numele din buletin în Cristina Ich. Chiar anul acesta o s-o fac. Ich, un nume pe care mi l-am pus eu, mi s-a părut că sună internațional”, a mai declarat influencer-ița.
Citește și: