Cristina Stamate își pregătise deja testamentul! Cine moștenește averea artistei

29 noiembrie 2017 11:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Moartea actriței Cristina Stamate a luat prin surprindere mare parte a publicului care a îndrăgit-o, dar nu și pe apropiațiii artistei, care se așteptau ca aceasta să cedeze într-un final. Deși nu a avut copii, Cristina Stamate ar fi lăsat mica avere agonisită, prin testament, ca moștenire, unei rude pe care o considera apropiată.

Cristina Stamate s-a stins din viață fulgerător, la fel ca Stela Popescu, chiar a doua zi după înmormântarea acesteia din urmă. Apropiații mărturisesc că era bolnavă, dar boala se agravase și din cauza depresiei, simțindu-se foarte singură: „Actrița voia doar discreție și nu accepta milă. Ura să fie tratată ca un bolnav sau ca o singuratică! E adevărat, căzuse și într-o depresie, fiindcă nu își mai vedea rostul pe scenă, nici în viața celor pe care îi iubea! De aceea, a decis să se retragă în colțul ei cu decență și să nu mai iasă de acolo niciodată! Parcă a prevăzut și a calculat totul, inclusiv ce va lăsa în urma ei!”, au declarat cunoștințe ale artistei.

Ea nu a avut niciun copil, acesta fiind și cel mai mare regret al artistei, dar, cum pare că și-a presimțit moartea, Cristina Stamate ar fi lăsat prin testament ca moștenire, mica avere pe care a agonisit-o, unei nepoate: „Puțini știu că actrița avea lângă ea o nepoată, de grad mai îndepărtat, la care ținea foarte mult. Din acest motiv, Cristina a vrut să îi lase, pe cale legală, o casă pe care o deținea în centrul Bucureștiului, atunci când va închide ochii pentru totdeauna”, au dezvăluit apropiații actriței.

Mai multe