Cristina Țopescu, mesaj dur pentru jandarmii din Piața Victoriei: «Sunteți niște oameni de paie»

13 august 2018 19:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Protestele violente din 10 august le-au lăsat multora un gust amar. 452 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și 70 au fost spitalizate, însă traumele nu au fost numai la suprafață. Multe dintre victime au luat atitudine și au făcut plângeri penale, în speranța că cei vinovați vor plăti.

Un sentiment de revoltă i-a cuprins și pe cei care nu au luat parte la evenimentele din ultimele zile, dar care s-au îngrozit de cele văzute și auzite. Printre persoanele publice care au vrut să-și facă publică părerea în legătură cu cele întâmplate este Cristina Țopescu.

"Uitaţi-vă şi voi la voi şi întrebaţi-vă dacă mai aveţi suflet, dacă mai aveţi conştiinţă şi dacă vă iubiţi ţara. Ţara înseamnă oamenii ei, România înseamnă români, voi sunteţi români, ce sunteţi? Dar oameni mai sunteţi? Sau sunteţi nişte maşini monstruoase de împărţit pumni, şi bastoane, şi gaze? Nu vă pasă nici când femei sau copii cad sub atacurile voastre demente. Sunteti nişte marionete, nişte oameni de paie, manevraţi de şefii voştri vânduţi unei puteri trecătoare. Nu mai aveţi demnitate, nu mai aveţi niciun Dumnezeu! Acţionaţi şi executaţi ordine în confruntarea cu huliganii, dar cu oamenii paşnici ce-aţi avut? Emigraţi voi, cei care n-aveţi niciun dram de respect pentru români, plecaţi voi în locul românilor noştri care muncesc şi îndură umilinţe prin ţări străine pentru că ţara lor nu le oferă dreptul la o viaţă decentă. Plecaţi şi trăiţi şi voi viaţa lor grea! Nu mai aveţi onoare, jandarmi (români), v-aţi perdut-o şi niciun ordin din lumea asta nu va spăla ruşinea“, a scris jurnalista pe Facebook.

Mai multe