Cristina Ţopescu, mesaj pentru tatăl său aflat în suferinţă: «Ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult!»

14 mai 2018 7:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cristian Ţopescu este în continuare internat la spitalul Elias, unde medicii îl monitotizează atent. Fostul comentator sportiv a fost adus săptămâna trecută după o criză de diabet decompensat, dar starea lui de sănătate nu s-a îmbunătăţit, aşa cum familia şi-ar fi dorit. Omul de televiziune a fost supus unei serii de investigaţii amănunţite şi este înconjurat de copii şi de soţie.

După aproape o săptămână de la internare, Cristian Ţopescu (81 de ani) continuă să fie îngrijit de medicii de la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias. Omul de sport are grave probleme de sănătateşi deşi primeşte tratament, starea lui de sănătate nu s-a schimbat prea mult de când a fost adus. Fiica lui Cristina Ţopescu (57 ani), care se ocupă ca tatăl ei să aibă tot ce are nevoie în spital, a transmis un mesaj dureros în aceste clipe grele prin care trece tatăl ei aflat în suferinţă.  

"Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viața am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viața e o luptă, deci te luptă! Și acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun și eu acum, când mă înțelege, dar nu-mi poate răspunde : ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult ! Mă rog să mai aibă puterea să lupte și vă mulțumesc din suflet celor care sunteți alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup și suflet pentru țara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate și asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, și-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru țara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Și-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puțin obosit, dar iubirea noastră și poate și a multora dintre voi îl vor ajută să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul și le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, încă mai sper!", a notat prezentatoarea tv. 

Mai multe