Crudu şi Traşcă, la poliţie. Au fost audiate într-un dosar de proxenetism
Simona Traşcă şi Daniela Crudu au fost săltate cu mandat şi duse la audieri într-un dosar de proxenetism. Cele două vedete au ajuns joi la secţia 19 de Poliţie.
UPDATE: La ieşirea de la audieri, cu puţin înainte de ora 15.00, Daniela Crudu a afişat un zâmbet larg, dar nu a făcut nicio declaraţie.
UPDATE: Simona Traşcă a ieşit din incinta Secţiei 19 de Poliţie din Bucureşti, unde a fost chemată în calitate de martor, într-un dosar de prostituţie şi proxenetism.
Traşcă a fost singura dintre vedete care a venit cu un avocat. La ieşirea din secţie, Simona a spus că a fost totul o eroare.
"Am fost întrebată dacă cunosc anumite persoane, nu cunosc. Am fost chemată din greşeală. A fost o eroare", a spus Traşcă.
UPDATE: Denisa Biţă a explicat, în cadrul emisiunii "Necenzurat", că e vorba de o fată care e pusă sub acuzare şi pe care asistenta nu o cunoaşte foarte bine.
"Am fost chemată dimineaţă. Am fost întrebată de dacă ştiu anumite persoane şi dacă ştiu cu ce se ocupă. E o fată care face haine, o ştiu, nu ştiam că cu ce se ocupă. Nu e persoană publică. Nu am voie să îi dezvălui numele. Pe această fată nu am văzut-o nici măcar de cinci ori. Am primit o citaţie pe care scria că sunt citată ca martor. Nu ştiam de ce sunt citată. Dacă ştiam, mă duceam cu un avocat", a spus Denisa Biţă.
50 de persoane ar fi fost chemate azi la poliţie în calitate de matori. Se pare că printe clienţii fetei s-ar afla băiatul lui Adriean Videanu şi Irinel Columbeanu s-ar fi învârtit în aceste cercuri, conform Adrianei Bahmuţeanu
UPDATE: Conform surselor Click!, Mădălina Pamfile, Denisa Biţă şi Simona Traşcă au fost duse la audieri. Între timp, Denisa Biţă a plecat, iar celelalte două au rămas încă în sediul poliţiei. Daniela e şi ea încă la audieri, iar sora ei o aşteaptă la uşă.
"Nu ştiu de ce e chemată Daniela", a spus sora asistentei tv.
Simona Traşcă şi Daniela Crudu au fost duse cu duba la Secţia 19 pentru a da declaraţii într-un dosar de proxenetism, conform romaniatv.net.
Vedetele sunt audiate în calitate de martori într-un dosar în care se fac investigaţii de prostituţie şi proxenetism. Pe lângă ele au fost aduşi şi câţiva bărbaţi care sunt acuzaţi de proxenetism.
Dosarul este instrumentat de cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale din Sectorul 5 împreună cu un procuror de la Parchetul Sectorului 5. Potrivit România TV, autorităţile nu au oferit alte detalii.
Daniela Crudu a mai fost implicată într-un scandal sexual în 2011. Atunci, Leo de la Strehaia spunea că i-a dat asistentei bani contra unor servicii sexuale. El spunea că i-a dat brunetei 10.000 de euro pentru o noapte de sex.