Cu ce mașină de fițe se plimbă Lidia Buble prin Capitală
Lidia Buble (23 de ani) se respectă! Nu se plimbă decât cu mașina personală, pe care solista o numește „prietena ei cea mai bună”.
Automobilul nu este unul de lux, dar nici chiar la îndemâna oricui. Lidia deține un Hyundai Elantra de ultimă generație, mașină a cărui preț minimum ajunge la 14.284 de euro, pentru o motorizare de 128 de cai putere, pe benzină, și se poate ridica la un maximum de 23.524 de euro, cu motorizare de 136 de cai putere, pe diesel, potrivit www.hyundai-motor.ro.
Este dotată cu senzori de parcare, sistem de asistență la pornirea în rampă, dar și pilot automat. Unde mai pui că printre dotări se află și un LCD de 3,5 inch și o oglindă retrovizoare electrocromă, special proiectată să diminueze luminozitatea farurilor autovehiculelor din spate.
Lidia este atât de atașată de automobil, încât l-a pozat și l-a arătat prietenilor virtuali. „În seara asta ne-am asortat amândouă. Știți deja că este prietena mea cea mai bună și îmi e tare bine lângă ea”, a scris vedeta.
Dar fanii nu au observat numai mașina, ci și parcarea neinspirată a Lidiei. „Ar trebui să mai lucrezi la parcare, avem pretenții mari”, „Păi ce-ai făcut mă nenee... Pe trotuar?!” și „Tu ai parcat-o?” i-au scris aceștia în rubrica de comentarii.