Cu ce probleme de sănătate au ieşit din “Ferma” Geanina Ilieş şi Remus Boroiu

28 aprilie 2019 12:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Reality-showul “Ferma – Un nou început” a reunit concurenţi ambiţioşi, care s-au luptat pentru premiul de 50.000 de euro. Cei care au ieşit din concurs s-au resemnat că au pierdut banii, însă s-au trezit că mai au de tras din cauza unor probleme de sănătate cu care s-au ales după tot efortul depus la Văliug, judeţul Caraş Severin. Acolo a fost locul în care avut loc filmările de la PRO TV.

Una dintre concurentele “Ferma – Un nou început”, care s-a ales cu probleme cât a stat în reality-show-ul de la Pro TV, este Geanina Ilieş (32 de ani). Surse din apropierea vedetei ne-au povestit că aceasta s-a ales cu tenul iritat din cauza igienei precare, dar a avut şi probleme cu stomacul, după ce a fost nevoită să mănânce grăunţele găinilor şi alte măncâruri nesănătoase. Şi nutriţionistul Remus Boroiu a avut probleme. El a fost eliminat după duelul cu Kamara, iar sportivul, care are probleme cu picioarele, ne-a povestit cum se repară şi ce metode foloseşte.

„Am început recuperarea la ambele picioare, merg la un terapeut, am făcut un RMN. Mai exact, la genunchiul stâng, accidentat la duelul cu Florin Pastramă, am ligamentul colateral şi cel încrucişat anterior în proporţie de 50% afectate. Partea bună e că nu trebuie operate, însă a fost la limită, ca să zic aşa. Iar la genunchiul drept m-am accidentat la ultima probă, când s-a rupt bârna cu mine şi am căzut. Am încercat să-mi feresc piciorul stâng şi atunci am căzut pe piciorul drept. Important e că atunci, în timpul probei, eram atât de şocat şi plin de adrenalină de la lovituri, de la durere, încât parcă eram ca într-un vis. Nu mă mai puteam concentra asupra duelului”, ne-a povestit Remus.

Zilele trecute, nutriţionistul a fost la terapeut şi a făcut acupunctură, aşa că l-am întrebat cum se simte. “Fac acupunctură şi exerciţii fizice specifice. O să repet RMN –ul  peste câteva luni, dar momentan mă simt bine. Acupunctura duce sânge în zona lezată şi ajută la o mai bună vascularizare, fapt care grăbeşte procesul de refacere”, ne-a mai spus Remus.

Citeşte şi:

Show-urile TV arată ca Spitalul de Urgenţă. Uite ce grav s-au accidentat vedetele!

Ferma 2019. Concurs de idile, flirturi şi combinaţii. 6 vedete s-au aprins în emisiune

Mai multe