Cu ce probleme se confruntă Andreea Ibacka după accidentul de motocicletă. Cea mai mare frică a vedetei: „Și acum retrăiesc”
Andreea Ibacka revine cu un update despre problemele cu care se confruntă în urma accidentului de motocicletă din primăvara acestuia an. Actrița se afla pe motocicleta condusă de soțul ei, Cabral, atunci când un autoturism a intrat în coliziune cu vehiculul pe care se aflau. Andreea a avut nevoie de ajutorul medicilor, iar acum, după luni de zile, dezvăluie care este starea sa emoțională și de sănătate.
Cu zâmbetul pe buze, așa cum deja ne-a obișnuit, Andreea Ibacka încearcă să fie pozitivă în orice context al vieții ei și nu-și pierde speranța. Pe lângă faptul că este o actriță de succes, reușește cu multă grijă și iubire să aibă grijă de familia ei, dar să se ocupe și de chestiuni personale.
„Nicio zi nu seamănă cu alta. N-am un program de la nouă la cinci și după să stau acasă. De exemplu, acum, când noi două stăm de vorbă, e ora 12 noaptea și filmăm în pădure. Dar sunt zile când pot să lucrez de acasă și să îmbin munca mea cu activitățile casnice, adică rufe, curățenie, mâncare, cumpărături. Trebuie să mă ocup și de zona asta. Are o magie și treaba asta, când nicio zi nu seamănă cu cealaltă. E o dinamică aparte”, povestește Andreea Ibacka, într-un interviu viva.ro.
Andreea Ibacka se recuperează după accident: „Fac fizioterapie și kinetoterapie”
Chiar dacă au trecut două luni de la accident, vedeta mărturisește că încă mai are anumite dureri și face recuperare pentru mâna stângă timp de 2-3 ore în fiecare zi. Actrița se bucură însă că impactul nu a fost mult mai puternic.
„Deşi încă mă dor coastele şi fac recuperare pentru mâna stângă – n-aveam timp nici să respir, dar pentru așa prioritate, cotul rupt… mi-am mai găsit 2-3 ore pe zi, fac fizioterapie și kinetoterapie –, sunt liniștită la gândul că mi-am recăpătat mobilitatea în foarte mare proporție. Slavă Domnului că nu a fost mai rău! Având în vedere că am zburat 4-5 metri de la locul accidentului și am căzut pe asfalt… urmările puteau fi mult mai grave. Se pare că am aterizat binișor, instinctiv m-am rostogolit la impactul cu solul, ceea ce a diminuat viteza cu care am fost aruncată de pe motor”, explică Andreea Ibacka.
„Nu m-am mai urcat pe motor de atunci”
Vedeta a avut de suferit și pe plan emoțional, iar în acele momente dureroase i-a fugit gândul la copiii ei. A înțeles că viața i se poate schimba în orice secundă.
Și acum retrăiesc în slow motion momentul impactului cu mașina care ne-a tăiat calea. A urmat saltul meu peste Cabral, peste motor, peste mașina perpendiculară pe șosea. A fost scurt, dar nu știu cum se face că am avut timp de multe gânduri. Cele mai importante, legate de copiii mei, credeam inițial că n-o să-i mai văd. Sigur că am realizat mai mult ca oricând că se poate întâmpla ceva catastrofal la o simplă plimbare de 30 minute prin oraș, chiar dacă mergi regulamentar. Nu m-am mai urcat pe motor de atunci”, a conchis actrița, pentru sursa amintită.