Cu cine se iubește Alexia, fiica de 16 ani a Andreei Esca. E un puști cunoscut în showbiz
Alexia, fiica de 16 ani a Andreei Esca, a avut parte de o vară plină. S-a distrat din plin pe Litoral, dar și prin Capitală, căci a avut trei luni la dispoziție, cât ține vacanța de vară, să se bucure de libertatea de dinaintea începerii unui nou an școlar. Adolescenta are și un iubit, cu care a petrecut cât de mult timp a putut, dar și programul acestuia este extrem de încărcat. Nu de alta, dar tânărul este un star în devenire.
Cel cu care Alexia se sărută și cu care publică fotografii pe rețelele sociale este nimeni altul decât unul dintre protejații lui Alex Velea, Mario Fresh. Puștiul a împlinit 17 ani recent, ocazie cu care iubita lui i-a urat toate cele bune într-o manieră deseori folosită de adolescenții relaxați și nonconformiști, cu o poză în care se sărută cu foc, dar și cu un mesaj de dragoste: “La mulți ani, iubirea mea”, a scris ea, semn că lucrurile între ei pot avea un viitor. Solistul a răspuns rapid, cu câteva inimioare plasate în secțiunea de comentarii, doar sentimentul este reciproc.
Mario a intrat sub aripa protectoare a lui Alex Velea și a Antoniei, cu care și locuiește din 2014, și chiar a început să urmeze exemplul mentorului său, în special în ceea ce privește look-ul, căci tatuajele și mușchii nu-I lipsesc. Alexia pare că împrumută câte ceva de la "mama adoptivă" a lui Mario, Antonia, întrucât look-ul ei se apropie mult de cel al cântăreței, cu care celebra ei mamă are o strânsă relație de prietenie.