Cu hainele de pe Mădălina Ghenea îți iei apartament cu trei camere

18 decembrie 2016 22:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Matei Stratan pare bărbatul perfect pentru superba Mădălina Ghenea. O tratează ca pe o prinţesă, indiferent de banii care-i sar din portofel. Zilele trecute, afaceristul şi-a scos iubita la restaurant într-un superb Porsche de 100.000 de euro. Şi ea a fost la înălţime în haine care valorează cât un apartament de trei camere.

Provenit dintr-o familie de medici respectaţi în Iaşi, Matei Stratan (32 de ani) a avut de unde să înveţe bunele maniere şi, mai ales, cum să-şi respecte femeia de lângă el. De calităţile lui de gentleman se bucură acum celebra Mădălina Ghenea (28 de ani), care de aproape nouă luni l-a făcut să aibă fluturaşi în stomac. Nu că sexoasa olteancă nu ar fi fost răsfăţată şi până acum, însă cu siguranţă nici Leonardo DiCaprio, nici Gerard Butler şi, mai cu seamă, Philipp Plein nu i-au cântat vreodată Sonata Lunii la pian, nu au plimbat-o romantic de mână prin Toscana sau i-au trimis scrisori de dragoste parfumate. 

Fiul megabogătaşului Dan Stratan a cucerit-o cu aceste gesturi mărunte la început, apoi, când a văzut că Mădălina este femeia care-i poate fi soţie, i-a pus la dispoziţie tot ce merită o adevărată lady: de la palate şi iahturi la haine şi bijuterii. Şi nu orice fel de haine, ci unele exclusiviste, căci ţinuta pe care a afişat-o weekendul acesta costă cât un apartament cu trei camere, adică 70.000 de euro. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe celebra Mădălina Ghenea în timp ce cobora din maşina iubitului, un Porsche 911 Turbo, în valoare de 100.000 de euro. Era îmbrăcată într-o haină din vizon cu vulpe shadow Alberta Ferretti, în valoare de 17.000 de euro şi geanta Vintage Hermes Crocodile de 50.000 de euro, plus pantofi Oxford, la mare modă acum. Şi, cu asemenea ţinută, unde putea să ia prânzul decât într-un restaurant de fiţe situat în cartierul Dorobanţi, unde se pot comanda cele mai bune fructe de mare. 

Uite cum o răsfaţă Matei!

Mădălina Ghenea trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Matei Stratan (32 de ani), fiul magnatului ieşean Dan Stratan, care are o avere estimată la 300 milioane €, proprietăţi în Londra, Toscana (Italia), Iaşi,  Bucureşti, un parc auto impresionant, cu maşini de 200.000 € bucata, dar şi un iaht cu valoare istorică, ancorat în Grecia. Vasul pe care îl deţine tatăl său se numeşte “Madiz”, a fost construit în anul 1902, iar în perioada 1940-1945 a fost în proprietatea guvernului britanic. Conform publicaţiei locale topiasi.ro, afaceristul Dan Stratan (54 de ani) a cumpărat iahtul cu 7,8 milioane €, apoi l-a transformat spectaculos pe interior.

Când se află în Bucureşti, cei doi porumbei se răsfaţă în palatul de pe bulevardul Dacia. Neoficial, vila este evaluată la 10 milioane €, cu mult mai mult decât vila din Toscana, care ar costa “doar” 7 milioane €.

Mai multe