Cui a dedicat fetiţa fără mâini al doilea single din carieră

5 octombrie 2018 19:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Chiar dacă îi lipsesc mânuţele şi femurul de la ambele picioarele, lui Lorelai Moşneguţu, nu-i lipseşte bunătatea şi inteligenţa. Asta o face să fie mereu înconjurată de oameni care o iubesc. Are 5.000 de prieteni pe pagina sa de socializare şi oriunde se duce în ţară, toţi o întâmpină cu bucurie şi caută s-o ajute. Pentru ei, fetiţa fără mâini a lansat o piesă cu mesaj emoţionant.

După „Aripi de înger”, piesă lansată în urmă cu doi ani şi jumătate”, „Don’t stand by” este al doilea single din cariera lui Lorelai, câştigătoarea „Românii au talent 2017”. Îngerii apar şi în acest material filmat săptămâna trecută într-un conac de lângă Piteşti.

„Mesajul piesei este că dragoste învinge orice barieră, că este mai puternică decât viaţa însăşi. Eu mă simt iubită oriunde mă duc, de aceea dedic această piese tuturor fanilor, prietenilor, celor care m-au cunoscut personal sau nu, care m-au susţinut de la distanţă cu un gând bun. E o mare realizare pentru mine”,  ne-a declarat Lorelai, care chiar săptămâna trecută a împlinit 16 ani. Zeci de colegi şi prieteni au venit să o sărbătorească la un restaurant din Târgovişte, aducând-i în dar cărţi, parfumuri, rame foto şi multe flori.

Mai multe