Cum a ajuns actorul Grig Chiroiu în casa unei admiratoare înfocate
În urmă cu 10 ani, Grig Chiroiu, Pupăză din „Trăsniţii”, primea pe adresa redacţiei Prima TV o scrisoarea de la o fetiţă care îi spunea că este mare fan al sitcomului în care actorul joacă şi că îşi doreşte foarte mult un afiş cu el şi colegii lui.
Câteva zile mai târziu, la uşa familiei Gaftoneanu din Băile Govora bătea chiar Grig Chiroiu, încărcat cu daruri pentru micuţa Mădălina, pe atunci elevă în clasa I. „Nu m-am gândit niciodată că va veni la mine şi că vom deveni prieteni”, a mărturisit fata, acum o domnişoară care se pregăteşte să-şi aniverseze majoratul.
„Când am vizitat-o prima oară am văzut ce înseamnă o trăire sinceră şi o emoţie pe care rar o întâlneşti”, a spus Grig. De atunci, actorul o vizitează pe Mădălina în fiecare an de Paşte şi de Crăciun. Nici anul acesta, Pupăză nu a făcut excepţie, aşa că în Vinerea Mare a mers la Mădălina împreună cu cei doi copii ai săi, Mihnea şi Adina.
Revederea a fost la fel de plăcută ca de fiecare dată, iar colecţia de autografe a fetei s-a mai mărit cu încă unul. De-a lungul timpului, Mădălina a păstrat toate jucăriile şi fotografiile pe care le-a primit în dar de la actorul ei preferat şi a mărturisit că întâlnirea cu Grig Chiroiu a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit de Paşte.
Tot în Vinerea Mare, actorul a mers şi la Mănăstirea Surpatele, un loc care pentru el are o semnificaţie cu totul specială. Din 1996 încoace, în fiecare an de sărbători, Grig Chiroiu şi familia sa o vizitează pe măicuţa Veronica. „Fac parte din familia sufletului meu. Eu mă bucur întotdeauna şi îi socotesc a fi cei mai dragi nepoţi ai mei”, a spus maica. Pentru că viaţa la mănăstire este una strictă, măicuţa Veronica nu poate urmări „Trăsniţii”, dar se roagă zi şi noapte pentru binele actorilor.