Cum a ajuns Delia să cânte o piesă destinată Loredanei. Naguale: "Îmi pare rău că..." EXCLUSIV

29 mai 2015 16:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Loredana, Delia, Andra, Elena Gheorghe, Andreea Bănică, Kaira, Elena de la Mandinga dar şi Dan Bitman sau Virgil Ianţu, iar în curând Nicole Cherry şi Antonia. Aceata e lista scurtă de vedete cu care Ovidiu Baciu şi Alex Pelin adică Kazibo au lucrat şi au urcat în topuri.

Printre primele piese care au avut succes a fost „Cinema” cu Mandinga, însă la scurt timp cele două echipe nu au mai colaborat. Au continuat să lucreze cu nume mari din lumea muzicală iar următorul hit a fost „Pe aripi de vânt”, al Deliei. S-ar părea că şi această piesă a avut o poveste de culise, căci iniţial Ovidiu se gândise la Loredana, prima lui colaboratoare când a ajuns în Bucureşti.

„Îmi pare rău că nu ne-am sincronizat cu Loredana şi nu am lucrat o piesă împreună. Iniţial piesa „Pe aripi de vânt” i-o trimisesem ei, însă nu a fost să fie, poate facem alta împreună. Dan Popi, directorul casei de discuri Cat Music, a insistat ca piesa să fie interpretată de Delia, şi a ieşit senzaţioal. N-am început să lucrez la o piesă cu Loredana. Noi gândim direct o piesa pentru un artist, nu avem una gata în calculator”, ne-a spus Ovidiu Baciu aka Naguale.

„Falava” nu era pentru Andra

Cel mai recent succes de la Kazibo Music este „Falava”, pe care Ovidiu Baciua alias Naguale, o cântă împreună cu Andra. „Iniţial, trebuia să lansăm “Falava” care era doar piesa mea, adică Naguale. Era pregatită să o lansăm a doua zi dimineaţa şi Andra a venit în studio să înregistreze următoarea ei piesa care e “programată” pentru perioada de după naştere. Ea a vrut să vedem cum ne putem juca cu vocea ei pe piesă şi a ieşit ce puteţi asculta şi voi acum. Filmasem deja fimuleţ video, era trimisă la radio, dar am anulat lanarea şi varianta cu Andra a fost cea finală. Ne-a plăcut mult cum a sunat cu vocea ei. Falava va funcţiona toată vara, părerile despre ea sunt bune, oamenii spun că ar fi hitul verii şi mi-ar plăcea să fie aşa”, a mai spus Ovidiu Baciu sau Naguale.

Mai multe