Cum a ajuns Dj Pagal să se însoare cu femeia care l-a dat în judecată

26 martie 2019 13:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andrei Motoc (40 de ani), cunoscut ca DJ Pagal, a primit o a doua şansă la viaţă după accidentul grav pe care l-a suferit în urmă cu o lună. S-a trezit din coma în care s-a aflat o săptămână şi deşi îl aşteaptă alte două intervenţii chirurgicale nu şi-a pierdut optimismul şi zâmbetul. Alături de el s-au aflat în tot acest timp fosta soţie, femeie cu care a ajuns să se însoare după ce l-a dat în judecată pentru a-i recunoaşte copilul, fetiţa şi mama.

În urmă cu o lună, DJ Pagal a suferit un grav accident în Ibiza, în urma căruia a fost la un pas să-şi piardă viaţa. A ajuns în stare gravă la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un stâlp. A suferit o puternică lovitură la cap, ruptură de trahee şi de ficat, plus alte fracturi.

Într-un mesaj pe Facebook, însoţit de o fotografie în care semnele accidentului sunt vizibile, DJ Pagal a explicat că a fost o perioadă dificilă în care a fost operat de cinci ori, însă este bucuros că trăieşte şi le mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături. 

"După o săptămână în care am fost în comă, alte trei săptămâni în care nu m-am mişcat din pat şi cinci operaţii, mă aşteaptă alte două intervenţii şi o lungă perioadă de recuperare, dar trăiesc! Este o zi minunată şi am o viaţă nouă, probabil ultima, dar pe care o voi aprecia la maxim. Nu fac această postare pentru a primi atenţie sau like-uri, ci doar pentru a spune că Sorana, fosta mea soţie, fiica mea, Maia, şi mama mea au fost lângă mine. Vă iubesc şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că existaţi. Vreau să le mulţumesc şi tuturor prietenilor şi oamenilor care s-au gândit la mine, vă promit că voi fi cea mai bună versiune a mea. Adevărul este că nu aş fi putut trece prin această experienţă fără voi!“, a scris DJ Pagal. 

Dj Pagal şi fosta soţie, iubire cu năbădăi

Deşi acum se sprijină reciproc, Dj Pagal şi Sorana au trecut prin momente grele. Povestea lui a început în urma cu aproape 22 de ani. Atunci Andrei a cunoscut-o pe Sorana. Cei doi s-au îndrăgostit, iar din relatia lor a rezultat o fetiţă, pe nume Maya. Iniţial, fostul iubit al Cosminei Păsărin nu a vrut să-şi recunoscă copilul, aşa că iubita l-a dat în judecată când fiica lor a împlinit 14 ani şi trebuia să-şi facă buletin. La tribunal şi-au dat seama că încă mai au sentimente unul pentru celălalt şi s-au împăcat. Cei doi au o relaţie foarte apropiată, femeia fiind una dintre persoanele care i-a stat alături cât timp s-a aflat în spital, în stare extrem de gravă. Pe lângă fiica lor, care este deja mare, Sorana şi Dj Pagal mai au un băieţel în vârstă de 6 ani.    

Mai multe