Cum a ajuns „ginerele” lui Băsescu manechin la Apaca. Poze senzaţionale cu iubitul lui EBa

26 octombrie 2018 13:31   Vedete românești
Ultima actualizare:

Până să se apuce de afacerile din domeniul gastronomic, Cătălin Gheorghe, poreclit Tomată, a jonglat cu o meserie de ocazie. Tinerelul frumușel a fost manechin pentru o firmă care vinde costume și haine bărbătești în mai multe magazine din țară. Nu a încasat bani, ci a făcut-o pro bono, pentru că patroana este chiar mătușa lui.

S-au întâlnit doi frumoși și au făcut un copil superb. Este vorba despre Elena Băsescu (38 de ani) și logodnicul ei, Cătălin Tomată (26 de ani). Până să se mărite și să devină mămică, bruneta a fost model pentru câțiva designeri de la noi şi i-a stat foarte bine pe podium. Dimensiunile, frumusețea și, evident, statutul de fiică a președintelui au stârnit interesul creatorilor de modă. Iată că acum, cu trei nașteri la activ, EBa arată la fel, doar că nu o mai interesează astfel de apariții, fiind dedicată exclusiv statutului de mamă.

Logondicul ei a cochetat și el cu moda. Acum, Cătălin Gheorghe ”Tomată” are afaceri cu restaurante, iar recent și-a inaugurat un nou buziness, o pizzerie în buricul târgului. Acestea îi asigură surse de venit, însă înainte să o cunoască pe Elena a cochetat și el cu moda. În 2015, el a pozat pentru o firmă de costume bărbătești, Lucielle Lux,  care au desfacere în magazinul Obor, în Berceni, în Ploiești etc. Ședința foto a avut loc la Apaca - celebra fabrică de confecții vizitată de Petre Roman în anii ’90.  Pozele cu frumușelul îmbrăcat la patru ace apar acum în magazinele din Obor, Berceni, dar și pe contul de Facebook al  magazinului.

Cu mâna în buzunar și zâmbetul șăgalnic, Tomată îl are pe ”vino-ncoa”. Cum a acceptat afaceristul să fie manechin? Ei bine, Lucia Elena, mătușa lui, care deține aceste magazine, a fost cea care i-a propus, iar nepotul a acceptat fără nici o pretenție materială.

Mai multe