Cum a ajuns Mihai Mărgineanu să joace în Las Fierbinți: «Nu știam pe unde să mai scot cămașa»

1 octombrie 2019 19:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Interpretul lui Ardiles din “Las Fierbinţi”, Mihai Mărgineanu, împlineşte astăzi 50 de ani, însă puţini ştiu cum a ajuns să joace în serialul de la PRO TV, după ce, mai înainte, fusese distribuit în 13 episoade din “Clanul Sprânceană”.

“Unul dintre spectatorii mei a fost regizorul şi producătorul serialului, Dragoş Buliga. Care a venit după un spectacol şi mi-a zis să vorbim despre un viitor proiect. Mi-a propus să fac muzica pentru serial, gratis, la episodul pilot. Şi am zis da. La filmări i-a venit ideea să-mi dea ochelarii sparţi. Ideea era să fiu “tonomat viu”, să cânt în cârciuma lui Bobiţă. Şi am ajuns actor, cu câte o replică. A început apoi să-mi scrie text Mimi Brănescu de nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa. Şi am început să-i întreb pe ceilalţi ce să fac, să merg la cursuri neplătite ale colegilor mei de pe platou. Am repetat cu ei atâţia ani de zile, încât la un moment dat, am nişte texte de mă şi mir cum le învăţ atât de repede”, a menţionat solistul pentru Adevărul. 

Mai multe