Cum a fost dusă de nas Anca Pandrea. Actriţa s-a împăcat cu turnătorul

28 iunie 2016 7:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Războiul deschis dintre actriţă şi turnătorul în bronz care s-a ocupat de bustul regretatului Iurie Darie a luat sfârşit pentru moment. Actriţa a acceptat, în cele din urmă, soluţia amiabilă propusă de specialist şi pe 10 iulie va recepţiona noua lucrare fără să mai achite costuri suplimentare.

Dacă dezvelirea bustului fusese programată iniţial în primăvară, de ziua de naştere a lui Iurie Darie, din cauza execuţiei necorespunzătoare, evenimentul a fost amânat. Mai mult, un institut autorizat a certificat că primul bust era realizat dintr-un alt material, mult mai slab, care în câţiva ani s-ar fi distrus din cauza condiţiilor meteo. Lucrarea a costat 6.000 de lei şi a fost executată de inginerul Andrei Bălan, scrie www.ziarulring.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, înţelegerea cu specialistul turnător s-a realizat în scris, iar actriţa a pus o serie de condiţii. "Am semnat cu inginerul Bălan un proces-verbal prin care se angajează să-l facă în două săptămâni şi să-mi ofere certificat de garanţie, cu test de încercare a materialului la un laborator autorizat. Sculptorul Constantin Sinescu m-a încurajat să facem asta pentru că rezolvarea prin tribunal durează destul de mult. Atunci i-am înapoiat primul bust şi pe 10 iulie vom merge să recepţionăm lucrarea refăcută. I-am spus să nu-l mai aducă acasă până când nu vom spune că e în ordine. În primul rând, bustul trebuie să semene cu Iura, să aibă aerul lui, altfel nu. Dacă nici de data asta nu iese bine, atunci găsim altă soluţie”, a declarat Anca Pandrea.

Conform calendarului stabilit de Anca Pandrea, ambele busturi, al ei şi al actorului, ar trebui dezvelite în toamnă, chiar în ziua când maestrul a murit, acum patru ani. Astfel, dacă va fi gata la 10 iulie, bustul lui Iurie Darie va fi păstrat de actriţă în beciul casei sale. "Până când voi dezveli bustul lui Iurie darie la locul de veci din Cimitirul Sfânta Vineri va mai dura ceva, pentru că trebuie terminat şi turnat şi bustul meu. Bustul lui Iura a fost sculptat în şase luni. Aşa că, cel mai probabil, voi inaugura ambele busturi, lipite unul de celălalt, pe 9 noiembrie, când «copilul» meu a plecat la ceruri”, a mai spus actriţa.

Mai multe