Cum a fost surprinsă Dana Nălbaru prin oraș. Ce mesaj tăios purta pe hanorac

24 mai 2021 8:03   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cine nu o ştie pe Dana Nălbaru (44 de ani), fata simpatică şi sexy din trupa HI-Q, care cânta “Gaşca mea” sau “Razna”?! Acum este de nerecunoscut pentru că şi-a schimbat total stilul de viaţă. S-a lăsat de cântat şi s-a dedicat mai mult casei şi copiilor. Fotoreporterii Click! au surprins-o într-un moment de relaxare. Lejeră şi fără pic de machiaj, ca vedetele de la Hollywood atunci când nu se află pe covorul roşu.

Timp de 18 ani, Dana Nălbaru a făcut parte din trupa HI-Q, alături de Mihai Sturza şi Florin Grozea. O ţară întreagă le-a fredonat hiturile ritmate: Gaşca mea, Când zâmbeşti sau Razna, piese care mai sunt şi astăzi ascultate. Până în anul 2014 s-au bucurat de un succes fulminant, apoi trupa s-a destrămat şi a continuat fiecare pe cont propriu.

Dar vocea blândă cu timbru special a Danei a început să se audă din ce în ce mai rar, şi asta pentru că ea şi-a  dorit să se dedice şi să se axeze mai mult pe familia ei.

Are o relaţie de 16 ani cu actorul Dragoş Bucur, iar împreună au doi copii. Sofia are 15 ani şi Kadri, 5 ani, iar micuţa India Roxana, care are 9 ani, a fost adoptată. Pentru că fiica cea mare a învăţat în sistem homeschooling (n.r.: a învăţat acasă), Dana a ieşit tot mai rar din casă. Dacă odinioară avea imaginea de blondă sexy, cu fuste scurte, super aranjată, coafată şi machiată, iată că astăzi îmbracă doar hainele sport.

Preferă o imagine lejeră, de soţie şi mamă, iar fotoreporterii Click! au surprins-o zilele trecute exact cum sunt starurile de la Hollywood în timpul lor liber: nemachiate şi îmbrăcate casual, fără să le pese de obiectivul aparatului de fotografiat. Aceasta se pare că urmează trendul unor vedete care sunt adepetele imaginii naturale, şi le putem menţiona pe Jeniffer Lopez, Lady Gaga, Kesha, Cindy Crawford, Salma Hayek, Jeniffer Garner şi Gigi Hadid. 

Cu părul strâns la spate, încălţată cu adidaşi şi îmbrăcată cu blugi albi şi un hanorac cu un mesaj special, tradus din engleză: “Nu vorbi cu mine”, fosta cântăreaţă a luat prânzul la un restaurant din apropierea casei, cu un bărbat care nu seamăna deloc cu soţul ei. Dana şi domnul misterios au petrecut în locaţie în jur de două ore, timp în care au socializat şi au servit masa. După această întâlnire, soţia lui Dragoş Bucur a plecat spre maşină.

«Nu merită să te consumi pentru nimic», e motto-ul ei

Destul de abătută şi parcă supărată. E de înţeles starea şi poate că pandemia este şi ea cauza pentru care zâmbetul şăgalnic a dispărut de pe chipul Danei. O stare de moment, pentru că, în rest, artista este extrem de mulţumită cu statutul de acum şi a spus acest lucru de nenumărate ori. 

“Dana la 20 de ani era varză. Nu ştia pe ce lume se află. I-aş spune că nu contează decât să te bucuri, să fii prezent, să te bucuri cu adevărat de cei pe care îi iubeşti. I-aş spune că e fain să vezi lumea, să te pimbi. Sunt o grămadă de oameni cu care poţi să rezonezi şi dacă nu găseşti pe cineva cu adevărat potrivit să-l laşi să plece. Este unul dintre lucrurile pe care n-am ştiut să le fac la 20 de ani, nu am lăsat să plece din viaţa mea oamenii care erau nepotriviţi pentru mine. Întotdeauna oameni şi lucruri mai bune ţi se pregătesc. Nu e nimic aşa grav dacă eşti sănătos, nu merită să te consumi pentru nimic“, a spus Dana Nălbaru într-un interviu acordat ziarului Adevărul. 

Și ele au renunţat la machiaj şi haine sexy de când stau acasă

De când nu mai au concerte și nu mai joacă în filme, din cauza pandemiei de COVID-19, divele au renunțat la eleganță. Stau mai mult în casă și au uitat să se mai îngrijească.

Alicia Silverstone (44 de ani), cunoscută datorită rolului din filmul „Pasiune fără limite”, din 1993, fost sex-simbol al anilor ’90, este una dintre divele de la Hoolywood care arată acum mai mult ca o gospodină. Ea a fost surprinsă recent, complet de nerecunoscut, nemachiată şi îmbrăcată lejer, la plimbare cu câinele în Hollywood Hills, California, SUA. Actriţa, care are o avere de 20 milioane $, îi dă o pensie alimentară de 12,000 $, fostului soț, Christopher Jarecki de care a divorțat în 2018. Îl crește singură pe fiul său, Bear Blu (10 ani).

Și actrița și cântăreaţa Hilary Duff (33 de ani) a fost surprinsă recent îmbrăcată ca o gospodină în Los Angeles. Ea are 3 copii, Luca (8 ani), Violet (2 ani) și Mae (2 luni) cu soțul său, Matthew Koma (33 de ani) și o avere de 25 milioane $.

Actrița Reese Witherspoon (45 de ani) a ieșit și ea la plimbare cu cățelul Minnie Pearl, în Los Angeles, îmbrăcată neglijent. Ea are o avere de 200 milioane $, e măritată cu Jim Toth și are 3 copii, Ava (21 de ani), Deacon (17 ani) și Tennesee (9 ani).  

Mai multe