Cum a rămas Ramona Bădescu însărcinată: «Luasem hotărârea să recurgem la fertilizare, dar...»

11 septembrie 2019 23:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

Deși a dispărut o perioadă din lumina reflectoarelor autohtone, Ramona Bădescu și-a făcut „intrarea” cum trebuie în showbizul românesc, anunțând că mai are puțin și va deveni mămică, la 50 de ani. Vedeta a dat notorietatea din țară pentru o carieră în Italia, unde se pare că l-a găsit și pe tatăl băiețelului pe care îl va aduce în curând pe lume. Situația prin care Ramona a aflat despre sarcină este, însă, una cu adevărat „de poveste”.

În urmă cu câțiva ani, în 2017, atunci când vorbea despre ideea de a fi mamă, Ramona explica faptul că nu concepe să procreeze un copil cu un bărbat de care nu este 100% sigură că este partenerul ideal pentru ea. „Pentru mine trebuie să fie mai mult decât jumătatea mea. Trebuie să fie întregul meu”, afirma cu fermitate. Pe atunci spunea, de asemenea, că își dorește fetiță, însă acum nu își mai încape în piele de fericire, la gândul că mai este puțin timp până va putea să își strângă băiețelul în brațe. 

Ramona Bădescu va deveni mămică la 50 de ani 

„Trăiesc o emoţie enormă, dar şi o frică şi o responsabilitate, pentru că nu peste mult timp voi naşte, aşa că încă citesc despre sfaturile care li se dau mămicilor după naştere. Este lucrul cel mai frumos care cred că i se poate întâmpla unei fe¬mei, confirmarea deplină a vieţii sale, de a deveni mamă. Tot ce mi se întâmplă trăiesc la maximum, râd mai mult, plâng mai mult, tot ceea ce mă înconjoară e un carusel de emoţii”, a spus Ramona Bădescu pentru Ok!Magazine. 

Băieţelul Ramonei Bădescu va veni pe lume chiar în această lună, septembrie 2019, iar micuțul, deși încă nu s-a născut, are o poveste „de viață” ca în filme. Vedeta a povestit că ea și partenerul ei și-au propus să recurgă la fertilizare in vitro pentru a li se îndeplini dorința de a deveni părinți însă, surpriză! Ca un făcut, Ramona era deja însărcinată în momentul vizitei la doctorul care urma să facă procedura. 

Cum a aflat Ramona Bădescu că este însărcinată 

„Eu, cu mult timp înainte, îmi făcusem procedura de conge­lare a ovulelor – despre care le sfătuiesc şi pe tinere să se informeze şi să o facă. Eu nu ştiam despre asta, dar o prie­tenă mi-a sugerat acum câţiva ani lucrul acesta. 

Chiar dacă am 50 de ani ca vârstă anagrafică, ca vârstă biologică am vreo 32, aşa cum arată analizele, pentru că nu am făcut niciodată excese şi am avut o viaţă sănătoasă. Eu şi iubitul meu luasem hotărârea ca, în luna ianuarie, să recurgem la fertilizare, dar când m-am dus să încep procedura, cu toa­te analizele, doctorul meu gi­necolog m-a privit cu un surâs enorm şi m-a surprins spunân­du-mi că eram deja însărcinată în două săptămâni”, a mai povestit Ramona. 

Cât despre partenerul ei, deși încă timidă când vine vorba de divulgarea identității acestuia, are numai cuvinte de laudă la adresa lui. „Am trăit pentru prima oară în viaţa mea o iubire intensă, o iubire magică, aşa cum nu am simţit niciodată până acum pentru o persoană unică, aşa cum este el, dar care nu are nicio legătură cu lumea showbiz-ului.

Ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment desfăşurat la Roma, iar prima întâlnire a fost dezastruoasă, un eşec, pentru că ţin minte că era vară, el era îmbrăcat într-un costum albastru deschis, care m-a şocat, iar prezenţa şi personalitea lui puternice mi-au lăsat impresia că ar fi un om foarte sigur şi plin de el. Am vorbit atunci, nu mai mult de câteva minute, după care ne-am salutat cordial“, a explicat vedeta. 

Sarcina după 50 de ani, periculoasă?

În jurul vârstei de 40 de ani, femeia mai are aproximativ 3% dintre ovocitele cu care s-a născut, un număr teoretic insuficient pentru concepție. La polul opus, bărbații rămân fertili până la sfârșitul vieții, însă și în cazul lor apare riscul defectelor genetice paternale cauzate de vârsta înaintată.

Așadar, o femeie de 50 de ani poate rămâne însărcinată? Ei bine, o sarcină sănătoasă la această vârstă este aproape imposibilă. Doar 0,01% dintre sarcinile naturale pot apărea după vârsta de 47 de ani. Modalitatea prin care femeile trecute de această vârstă pot rămâne însărcinate este prin fertilizare in vitro sau donare de ovule, potrivit totuldespremame.ro. Dar iată că Ramona a fost cu adevărat norocoasă! 

Care ar putea fi riscurile unei sarcini târzii

O sarcină târzie însă, crește posibilitatea instalării diabetului, hipertensiunii și a preeclampsiei, o complicație caracterizată prin tensiune arterială mare și chiar leziuni ale unor organe. Mai apoi, fătul poate avea retard de creștere, se poate naște mort, se poate naște înainte de termen și pot apărea multiple defecte din naștere sau alte complicații.

În plus, la această vârstă, ducerea la termen a unei sarcini este mult mai grea din punct de vedere fizic. Bebelușul poate fi și el supus unei serii de riscuri precum acela de Sindrom Down și alte anomalii genetice.  Specialiștii susțin că aceste riscuri pot fi micșorate în cazul în care se apelează la donatori de ovule tinere. Alți doctori sunt de părere însă că nu există vreo diferență între sarcina la 40 sau cea de la 50, potrivit semneletimpului.ro.

Mai multe