Cum a reacţionat fiul cel mare al Claudiei Pătrăşcanu când şi-a cunoscut frăţiorul
Claudia Pătăşcanu şi-a mărit familia. Artista a devenit mămică marţi seara (24 ianuarie) mai devreme cu o săptămână decât era programată de medici să nască prin cezariană. Solista a povestit că unul dintre cele mai emoţionante momente a fost când fiuol său cel mare, Gabriel jr, a venit la materinitate să-şi cunoască frăţiorul.
Deși nașterea era programată la sfărşitul lunii, fiul artistei și al afaceristului Gabi Bădălău s-a grăbit să vină pe lume. Astfel, marți, la ora 19.25, solista a născut prin cezariană al doilea moștenitor, care are aproape 3,7 kilograme. Bebelușul va primi numele socrului ei și al nașului, adică Nicolas Mihail.
”Suntem foarte fericiți. Mi s-a rupt apa și am ajuns la maternitate mai devreme decât era programat totul. Băiețelul nostru s-a grăbit să ne cunoască și bine a făcut pentru că și mie îmi era foarte greu”, povestea Claudia Pătrășcanu pentru Click! A doua zi după naştere, în vizită la maternitate a venit fiul cel mare al artistei care a vrut să-l vadă pe frăţiorul lui.
"Una dintre cele mai frumoase zile din viaţa noastră...Gabriel a făcut cunoştinţă cu fraţiorul lui mai mic", a scris artista la descrierea unei fotografii în care băieţelul îl priveşte atent pe bebeluş, în timp ce artista are grijă ca nimic să nu-i perturbe somnul celui mic.
Claudia Pătrăşanu este căsătorită cu Gabi Bădălău.