Cum a reacţionat iubita lui Vladimir Drăghia când l-a văzut că plânge în hohote la tv

7 mai 2018 8:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

mesajele din partea famiiliei i-au emoţionat pe concurenţii de la Exatlon, iar Vladimir Drăghia a fost pur şi simplu copleşit. Când şi-a văzut fiica la televizor, "faimosul" a izbucnit în lacrimi. Nici nu este de mirare că a cedat nervos din moment ce nu a mai văzut-o pe cea mică de patru luni, timp în care fetiţa a început să-şi uimească mama.

Plecat de acasă de la începutul anului, Vladimir Drăghia nu şi-a putut stăpâni emoţiile când le-a văzutîntr-o înregistrare pe iubita şi pe fiica lui. Concurentul a pierdut momente importante din primele luni de viață ale micuței Zora, însă Alice, femeia pe care o iubește și care l-a făcut tătic, i-a pregătit o surpriză de zile mari: un mesaj în care în prim-plan a fost fetița lor.

"E bine, e un copil pus pe glume. Nu ştiu de unde a mostenit umorul ăsta. Şi îi plac cărţile. Acum e bine, a fost o perioadă tare grea cu dinţişorii. Acum are şase. Mă bucur alături de tine de experienţa asta, îţi mulţumesc pentru asta. Cum tu mă susţii mereu, aşa sunt şi eu fericită că eşti acolo. Mi-a prins bine perioada asta, chiar dacă a fost grea. Ai talentul să îmi faci cele mai frumoase cadouri şi să îmi testezi limitele. Nu vreau să plâng acum. Pa!", i-a transmis Alice lui Drăghia.

Când și-a văzut comorile, Vladimir a izbucnit în hohote de plâns. "Mă așteptam să fie mai schimbată decât o lăsasem, dar nu este. Mi-a părut bine că nu am văzut alt copil, era tot al meu", a spus Drăghia după ce a văzut imaginile atât de prețioase.

Pentru că a văzut cât de emoţionat a fost iubitul ei când şi-a văzut copilul, Alice a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie de susţinere pentru Vladimir. Ea îi roagă pe fanii să-l voteze ca el să mai rămână în concurs, chiar dacă se topeşte de dor. Alice a pus şi o fotografie cu micuta Zora, în timp  ce se joacă la volanul unei maşinuţe.

Mai multe