Cum a salvat-o Smiley pe Feli de depresie
Cariera lui Feli (32 de ani) a început cu un episod dramatic, iar singurul care i-a întins o mână de ajutor a fost Smiley (35 de ani). Cântăreața avea pe atunci peste 100 kg și asta o complexa teribil.
„În prima mea tentativă de mutat la Bucureşti, am stat 10 luni. M-au luat toate complexele din Univers. M-am întors în Timişoara şi am intrat într-o depresie. Două săptămâni am stat cu jaluzelele trase la geam. Nu mai voiam să aud pe nimeni”, a povestit Feli pentru Antena Stars.
Într-o zi, i-a sunat telefonul și a aflat că Smiley îşi dorea să lucreze împreună. „Puteam să zic gata, de mâine vin la studio. Dar nu, am vrut să-mi ling rănile. Smiley mi-a zis că rănile se vindecă în timp. Şi mi-am dat timp”, a mai spus artista. Între timp, Feli și-a micșorat stomacul și astfel a reușit să slăbească peste 30 kg în doar șase luni. Ei au dat lovitura, în urmă cu doi ani, cu piesa ”Vals”, cu care au înregistrat, pe Internet, peste 36 de milioane de vizualizări.