Cum a scăpat Arşinel de problemele de sănătate! Durerile au dispărut cu ajutorul unui tratament murdar EXCLUSIV

16 mai 2015 21:26   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alexandru Arşinel (75 de ani) s-a confruntat cu mari probleme de sănătate în ultimii ani. A suferit un transplant de rinichi în 2013, la o clinică din Cluj, iar în 2012 a trecut şi printr-o operaţie de hernie de disc. Continuă să aibă dureri mari de spate, iar pastilele nu-i sunt de mare folos, aşa că a trecut pe tratament cu... nămol.

Actorul este, de mai bine de cinci ani, imaginea unui lanţ farmaceutic, alături de Stela Popescu, Adrian Enache şi Nico, dar iată că, cu toate medicamentele puse la dispoziţie, tot n-a scăpat de durerile atroce de şale. Nici operaţia de hernie de disc, de acum trei ani, suferită la Spitalul “Bagdasar-Arseni”, nu i-a fost de prea mare folos, căci îl paşte o nouă intervenţie chirurgicală: “S-a reactivat nervul sciatic pe partea stângă şi din cauza asta nu funcţionez prea bine. Am dureri mari. Am vorbit cu medicul, mi-a recomandat odihnă şi medicamentaţie specială până ies din zona asta de inflamaţie. În măsura în care nu va ceda, s-ar putea să fiu reoperat”, ne spunea actorul, la sfârşitul anului trecut.

Arşinel, care este şi directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti, a încercat cu de toate: gimnastică, fizioterapie, masaj, dar iată că singurul ajutor i-a venit din partea banalului şi-n acelaşi timp miraculosului nămol de Techirghiol, vestit pentru puterile sale magice.

Actorul a efectuat mai multe băi cu nămol şi şedinţe de fizioterapie la ”Complexul Balnear Corpore Sano”, cunoscut drept ”Vila avocaţilor”, deschis special pentru aceştia din 2012. Acum, se simte deja alt om: ”Am făcut nişte recuperări la Techirghiol. Acolo sunt condiţii de tratament extraordinare, care m-au pus pe picioare. Acum sunt în stare de funcţionare”, a declarat pentru Click! Alexandru Arşinel, care abia aşteaptă să plece pe Litoral. 

A fost răsfăţat de medici, la tratament

În cadrul acestui complex, actorul a beneficiat de mai multe tratamente precum: masaje, termoterapie (împachetări cu parafină, cu nămol sapropelic de Techirghiol cu calităţi curative deosebite), dar şi cu şedinţe de kinetoterapie. Un loc într-o cameră dublă costă 158 de Ron, pentru lunile mai şi iunie, pentru o noapte, 170 Ron pentru iulie şi august, iar de la 1 septembrie şi până la 20 decembrie, tariful ajunge la 224 Ron. Preţul include 3 mese/zi în regim bufet suedez, 5 proceduri/zi şi 2 consultaţii medic (1 consultaţie primară, 1 consultaţie control). 

La casa din 2 Mai este păzit acum ca un preşedinte de stat

Alexandru pare urmărit de necaz căci, pe lângă problemele de sănătate, el a avut de-a face şi cu hoţii care i-au furat aproape tot din cocheta lui casă de vacanţă, din staţiunea 2 Mai: mobilier, două televizoare şi frigider. Poliştii n-au dat de urma infractorilor, dar măcar  Arşinel a putut să-şi cumpere alte electrocasnice cu banii din despăgubiri: “Nu i-au prins de hoţi, nici vorbă, iar acum am camere video de supraveghere. Însă, firma de asigurări şi-a făcut datoria. Mi-am recuperat paguba”, ne-a mai dezvăluit artistul. 

Mai multe