Cum a slăbit Alina Eremia opt kilograme! Arată senzaţional în costum de baie
Siluetă de vis pentru Alina Eremia, care a slăbit spectaculos vara aceasta! Solista a dat jos opt kilograme, cu mult sport și o dietă echilibrată.
Alina Eremiaa revenit în forţă pe moicul ecran, în grila de toamnă a postului Antena 1. Blonda este din 15 septembrie jurat al celui de-al șaptelea sezon “Next Star”. Cântăreaţă spune că și-a schimbat stilul de viață și a exclus din alimentație zahărul, pâinea și prăjelile.
“Am învățat să mă bucur de sport și am găsit locul în care să îmi placă să îl practic. Până acum ceva vreme, nu reușeam să îmi găsesc timp pentru asta. În plus, aveam un program alimentar destul de dezorganizat. De câteva luni bune simt că am intrat într-o normalitate. Am început să mănânc conștient, doar alimente de care am nevoie.
Dacă îmi este poftă de ceva anume, gust, nu-mi reprim asta. Însă am înțeles ce înseamnă și cum să țin o dietă echilibrată. Nu sunt adepta dietelor drastice. Rezultatul schimbării stilului de viață se văd, dar nu asta a fost motivația reală. Pentru că pierd destul de multe nopți, mai ales în week-end, și stau destul de mult timp pe drumuri, în mașină, am simțit nevoia să echilibrez lucrurile și aceasta a fost metoda aleasă de mine. Am învățat să nu ratez micul dejun și am scos zahărul aproape de tot din alimentație. Siropul de agave este noul meu prieten. Am renunțat și la prăjeli sau pâine. Iar sport fac de minimum trei ori pe săptămână. La asta se adaugă și repetițiile de la sala de dans!”, a povestit jurata de la “Next Star”, show prezentat de Dan Negru. Alături de Alina,la masa juriului, i se vor alătura Pepe, Dorian Popa și CRBL.