Cum a slăbit Luminiţa Anghel 32 kg pentru Eurovision

12 februarie 2015 22:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Solista, care în 2005, s-a clasat pe locul al treilea, la Eurovision, alături de trupa Sistem, tânjeşte acum la marele trofeu, care se va acorda, în luna mai, la Viena. Până atunci se pregăteşte pentru finala de la Craiova, din 8 martie.

Solista cu voce de aur, Luminiţa Anghel (46 ani) a avut, în ultima vreme, numai belele. Se confruntă cu probleme financiare, astfel că a scos la vânzare mai multe lucruri din casă, inclusiv maşina, iar certurile cu Angelica Constantin, mama Măriucăi, fetiţa pe care a avut-o în plasament, par fără sfâr­­­şit.

Totuşi, ea a reuşit să se adune şi să se înscrie la finala Eurovision, cu o piesa a compozitorului Andrei Tudor, pe versurile lui Cristian Faur, nimeni altul decât autorul melodiei ”Let me try”, care i-a adus ei şi trupei Sistem locul al treilea, la marea finală de la Kiev, din 2005.

Dintre cei peste 100 concurenţi, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, au fost anunţaţi cei 12 artişti, care vor urca pe scena finalei naţionale de la Craiova, din 8 martie, iar ea e una dintre ei: ”M-am decis să mă înscriu cu o săptămână înainte. Ştiu că este un risc, căci e un concurs greu, dar nu m-aş fi înscris dacă n-aş crede în această piesă. Am refuzat  însă mai mulţi compozitori străini, după ce în, în 2013, am participat cu melodia scrisă de un spaniol”, ne-a spus ea.

Luminiţa este de nerecunoscut, după ce a reuşit performanţa de a ajunge la 58 de kilograme, în condiţiile în care, anul trecut, cântărea 90: ”Din octombrie, n-am mai mâncat nimic seara. În plus, am muncit mult când ne-am mutat cu casa, şi am făcut multă mişcare”, ne-a spus ea, mândră de noua siluetă. În concurs vor mai participa câteva nume grele: Aurelian Temişan, Tudor Turcu şi trupa Voltaj. N-au trecut însă de preselecţie Ozana Barabancea, Nicola şi transsexualul Naomy.

Click! Spune

 Luminiţa este o răsfăţată a premiilor. S-a clasat pe primul loc la Festivalul Mamaia ( în 1993), iar în 1995, pe locul al treilea. În 1996, ea a obţinut tot locul al treilea. Iar în  2001 a ”împuşcat” locul I la ”Cerbul de aur”, dar şi un premiu de popularitate.

Mai multe