Cum arată acum Aura Urziceanu, după ce a fugit din România

31 octombrie 2017 11:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebra cântăreață de jazz a plecat din România cu un gust amar, o dezamăgire pe care și-a pronunțat-o în termeni foarte duri printr-o scrisoare deschisă.

Aura Urziceanu a afișat o atitudine de neînțeles pentru unii, în 2014, când a transmis o scrisoare deschisă în care argumenta motivele pentru care a plecat din țară (în 2010) și a renunțat la cetățenia română.

“Păcat că în toți acești mulți, mulți ani petrecuți aici la superlativ, nu mi-am pierdut din simțământul de român. Mi-ar fi prins atât de bine și m-ar fi scutit de dezamăgirea, ruptul sufletului, nervii și îmbolnăvirea sufletească pe care am suferit-o și cu care am plecat din România. După cinci ani de urâțenii, răutăți și așa cum mi s-au înfățișat românii în majoritate, nu-mi dau nici cea mai mică portiță de a-i înțelege, admite… dimpotrivă! Sunt goi, fără conștiință, fără suflet, fără educație. Sunt 97-98% răi la suflet, invidioși, urâți, demenți și de o lașitate josnică! Sunt foarte periculoși, că te aduc în stare să-i vânezi și să-i împuști! Nu mă recunosc sub nicio formă prin defectele lor … și sunt plini. Tocmai de aceea renunț la cetățenia română!”, a precizat artista pe blogul personal. 

Artista a plecat în Canada, acolo unde era a doua ei casă, fiind căsătorită cu un renumit toboșar candian. Acesta a murit însă la scurt timp după ce Aura Urziceanu s-a mutat definitiv în Toronto. Nici cu fiul ei nu a avut o legătură foarte apropiată, Elia a plecat în Londra, acolo unde a ajuns un producător de muzică electronică și un cântăreț foarte apreciat. Un jurnalist al publicației The Guardian a spus despre el într-o recenzie că are “vocea de ciocolată”. De asemenea, cronicile Radio BBC i-au fost mai mult decât favorabile. 

Cariera Aurei Urziceanu nu a mai fost prolifică, deși nu duce lipsă de invitații, însă la evenimente mici din Toronto. Cum arată acum Aura Urziceanu? Un clujean a fost la ea în vizită și i-a făcut poză artistei.

sursa foto: ziarulfaclia.ro 

Mai multe