Cum arăta Cătălin Botezatu la vârsta de 22 de ani. Imagini de colecție

26 ianuarie 2016 19:21   Vedete românești
Ultima actualizare:

Acum, Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți designeri români. La 49 de ani, chipul nu îi trădează vârsta artistului. Totuși, nimeni nu știe cum arăta el în urmă cu 27 de ani, la frageda vârstă de numai 22 de ani.

Creatorul de modă se afla în floarea vârstei, iar în luna decembrie a anului 1988, petrecea nevoie mare alături de prieteni și personalități din televiziune. Imaginile au intrat în posesia producătorilor emisiunii Acces Direct, care le-au prezentat în ediția de marți seară (26 ianuarie).

Printre invitații la petrecere se afla și marea iubire a lui Cătălin Botezatu, Dana Opsitaru. Fostul manechin de succes a fost singura femeie pentru care designerul a amenințat că își va lua viața, iar Dana era femeie măritată.

Dacă de obicei se fereau de camerele de luat vederi, la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naștere a lui Cătălin, aceștia păreau, mai degrabă, relaxați. Ba mai mult, la un moment dat, Dana i-a oferit artistului o sărutare, drept răsplată pentru că a spart un balon.

La petrecere a participat și Gigi Becali. În anul 1988, avea 30 de ani și o mustață neagră, groasă, pe care o purta cu mare fală.

Mai multe