Cum arată Dana Marijuana de când nu mai apare la tv. Nu mai e fată de cartier

21 noiembrie 2017 15:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Pauza de celebritate îi face bine. Asta ne dă de înțeles Dana Marijuana, alias Dana Coteanu (38 de ani), care a decis, de câțiva ani, să se retragă din lumina reflectoarelor pentru un trai mult mai puțin agitat.

S-a lansat în muzica hip-hop în 1994, sub îndrumarea lui Daddy Caddy, de la B.U.G. Mafia, iar în 2000 a făcut ravagii cu hit-ul “Cea mai fidelă fată”. N-a avut o viață ușoară, a recunoscut că a fost consumatoare de droguri, a avut scandaluri cu tataăl ei, dar și cu soțul, de care a divorțat acum doi ani. Își crește singură cele două fiice, pe care le are din două relații diferite, Iris Elena (3 ani) și Alessia (11 ani), și se ocupă în continuare de mica ei afacere cu bijuterii artizanale.

La muzică n-a renunțat, pentru că în 2016 a lansat piesa "Privesc", împreună cu Tonik Obiektiv, Melanie şi Capeliy, însă din lumina reflectoarelor a cam dispărut de ceva vreme. “Atât timp cât nu mai apar pe la televizor, înseamnă că sănătatea mea este mult mai bună”, ne spunea Dana Marijuana, în urmă cu câteva luni. Și iată că a avut dreptate. Din cea mai recentă fotografie de pe Facebook se vede cât de schimbată e solista de hip hop. Dana a ales să își vopsească părul blond, a renunțat la codițe, poartă haine feminine și chiar a slăbit mai bine de 10 kg.

Mai multe