Cum arată Irena Boclincă atunci când nu o imită pe Viorica Dăncilă. Câștigătoarea «iUmor» are picioare sexy și doar 38 de ani
Intuiția lui Mihai Bendeac nu a dat greș, iar Irena Boclincă, actrița pe care el a văzut-o câștigătoare încă de la prima apariție la "iUmor", a pus mâna pe marele premiu de 20.000 de euro. Însă nu a plecat acasă cu banii, ci a făcut un gest la fel de apreciat precum glumele ei: i-a donat CEC-ul lui Vasi Borcan, finalistul suferind de distrofie musculară, care a spus glume pline de autoironie, țintuit în scaunul cu rotile. Iar dacă pe Irena Boclincă ați văzut-o până acum doar machiată, coafată și aranjată precum Viorica Dăncilă, pe care a parodiat-o senzațional, Click! ți-o arată dincolo de această mască.
Final al sezonului șase "iUMor". Sâmbătă, 1 iunie, după 11 numere senzaționale, câștigătoare a fost desemnată Irena Boclincă, actrița de peste Prut care a parodiat-o excepțional pe Viorica Dăncilă (55 de ani), premierul României. Irena ne-a dat o lecție de viață, așa cum a făcut și concurentul Vasi Borcan, care în ciuda greutăților nu s-a lăsat doborât psihic, și i-a donat acestuia din urmă premiul integral. "Mereu am vrut să fac un act de caritate, dar n-am avut bani să fac asta. Acum e momentul", a mărturisit Irena Boclincă, câștigătoarea iUmor. Dar cine este câștigătoarea "iUmor", cea mai bună sosie de până acum a Vioricăi Dăncilă?
Cine e Irena Boclincă, cea care a imitat-o pe Viorica Dăncilă și a câștigat "iUmor"
Actriţa Irena Boclincă s-a născut pe 4 decembrie 1980 la Zăicani, Republica Moldova, și a ales să se dedice spectatorilor după ce a absolvit Colegiul de Medicină din orașul Bălți și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. În aprilie 2018, Irena Boclincă a făcut cuplu cu Alexandru Arşinel pe scena Palatului Naţional "Nicolae Sulac", în spectacolul aniversar al lui Gheorghe Ursachi, "Cei 70 de ani de acasă". Potrivit ea.md, Arșinel a ținut să precizeze că Irena Boclincă este prima sa parteneră de scenă după moartea Stelei Popescu (n.r. 23 noiembrie 2017).
Irena Boclincă are 38 de ani şi, conform presei de peste Prut, a fost căsătorită cu stilistul Valentin Vicol. Se pare că mariajul nu mai este de actualitate, căci actrița a mărturisit pe pagina ei de Facebook că este într-o altă relație, începând cu luna decembrie 2018. Puţini îşi mai amintesc că actriţa a participat anul trecut şi la "Românii au talent", unde a interpretat-o pe "fetiţa Zurli", reuşind să o impresioneze pe Mihaela Rădulescu, jurat la vremea aceea. „Ai o dulceață a ta, care te scoate dintr-o mulțime de alți actori talentați și buni, dar tu ești memorabilă. Îmi pare bine că te-am făcut să plângi, nu doar tu m-ai emoționat”, a spus Mihaela. Irena colaborează cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și are multe spectacole şi în București, alături de Teatrul "Constantin Tănase".
Finala "iUmor" a fost înregistrată, dar votul a fost live
Florin Gheorghe, Trupa Mici, Serghei Dîm, Doi Degeaba, George Ţintã, Magdalena Chihaia, Irena Boclincă, Vasi Borcan, Varză, Florin Siriac și Adi Bobo au fost cei 11 concurenţi care au luptat în marea finalã pentru premiul de 20.000 de euro. Finala ”iUmor” a fost înregistrată, însă votul telespectatorilor a fost live. Juriul emisiunii este format din Delia, Mihai Bendeac și Cheloo, iar prezentatori sunt Șerban Copoț și Dan Badea. Cei cinci câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea), Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea) şi Andrei Cojocaru (sezonul al V-lea).
Citește și:
Ce mănâncă Delia în pauza de filmări de la «iUmor»
Imagini incendiare cu Andreea Marin la „iUmor”. Așa nu ai mai văzut-o niciodată