Cum arată Kim Kardashian de România după ce şi-a pus grăsime în sâni!
Şi-a dorit forme voluptuoase, o talie de viespe şi un posterior mai proeminent decât cel al vedetei de peste hotare, cu care e adesea comparată. Francisca, focoasă artista din Botoşani ce seamnă izbitor cu Kim Kardashian, a recurs la două operaţii estetice, liposucţie şi mărire de sâni cu grăsime proprie. Pentru aceste două intervenţii, eaa apelat la celebrul doctor al vedetelor, Călin Doboş.
Era ea bombă-sexy şi până acum, însă după operaţiile suferite recent, Francisca pare desprinsă din paginile revistei Playboy. "Sunt extraordinar de încântată de rezultat, am muncit mult că să arăt aşa. În urmă cu 4 ani aveam 20 kg în plus, m-am apucat de slăbit şi am făcut mult sport, însă rezultatul nu era tocmai cel dorit. Apoi l-am întâlnit pe domnul doctor Călin Doboş, care mi-a explicat că depozitele de grăsime din anumite zone ale corpului nu se duc decât cu intervenţii chirurgicale. Mi-am luat inima în dinţi şi am zis da, vreau să încerc şi dacă tot sunt comparată cu Kim Kardashian, l-am rugat pe domnul doctor să mă modeleze exact că ea şi să nu îmi micşoreze fundul. A intervenit doar asupra sânilor, taliei şi picioarelor. Acum pot spune că am o talie mai mică şi un posterior mai mare decât Kim", a declarat Francisca.