Cum arată Monica Anghel fără machiaj și ce secret are pentru ten: "Poza asta nu are nici un filtru"
Monica Anghel s-a arătat fanilor ei fără strop de machiaj pe față. Artista spune că secretul unui ten frumos este demachierea și o moștenire genetică foarte bună.
Monica Anghel (50 ani) a ținut să se înfățișeze fanilor fără strop de machiaj. Artista a avut curajul să publice o imagine cu ea fără pic de fard pe rețelele sociale. Fotografia cântăreței a primit numeroase like-uri. E drept că arată foarte bine pentru vârsta ei. ”Știu, nu sunt perfectă, nimeni nu-i perfect, dar important este să ne acceptăm cu calitățile și cu defectele pe care le avem fiecare dintre noi, ceea ce este cel mai important pentru mine este că sunt responsabilă cu mine și cu tot ce mă înconjoară!”, a scris solista.
Ce face Monica Anghel pentru a avea un ten îngrijit
Contactată de Click!, interpreta spune că atuu-ul pe care se bazează este o genă bună și nu se culcă fără să se demachieze înainte. ”Poza aceasta este fără nimic, fără filtre, nimic, nimic. Folosesc doar o cremă defață normală, românească. Dar cel mai important lucru este că niciodată nu adorm fără să mă demachiez în prealabil. În rest, cred că este și o moștenire de familie”, a declarat Monica Anghel pentru Click!.
Cântăreața a slăbit enorm în urmă cu trei ani de zile. Cu o voinţă de fier, Monica Anghel a reuşit să topească nu mai puţin de 30 de kilograme. A slăbit lent, cu sport şi un regim alimentar sănătos, însă după o astfel de transformare uriaşă, a devenit de nerecunoscut. Acum artista face sport, peste 600 de abdomene pe zi şi se simte mai bine ca niciodată. ”Am învățat acum că slăbești dacă mănânci. Important e ce mănânci. Mă simt foarte bine, am foarte multă energie”, a povestit solista, la Antena Stars. Solista este căsătorită din 2010 cu Marian Caraivan, poreclit Guchi, fost ofițer SPP, și au împreună un fiu de 11 ani, Aviv Alexandru.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!