Cum arăta Petre Geambașu în costum de ginere și ce spune despre iubirea vieții lui

7 aprilie 2020 8:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebrul solist Petre Geambaşu (76 de ani) are toate concertele suspendate, însă şi-a găsit de lucru, prin casă. El a deschis albumul cu amintiri, postând pe conturile sociale fotografii de acum peste 50 de ani, din ziua în care s-a căsătorit cu iubirea vieţii lui, Cristina, cu care are un fiu, pe Călin.

Iată cum a cunoscut-o pe viitoarea soţie: “Era primăvara anului 1968. Eram în troleibuzul 85, am observat pe  bancă o domnişoară îmbrăcată într-o rochiţă roşie, avea picioare superbe! Preţ de câteva staţii am privit-o insistent. I-am spus că sunt profesor de muzică şi că mi-ar plăcea să ne mai întâlnim. I-am dat numărul de telefon, m-a sunat peste două zile, peste aproape doi ani ne căsătoream”, a menţionat artistul.

După un scandal de pomină, Petre şi fiul său, solistul Călin Geambaşu, au revenit la sentimente mai bune. El şi-a acuzat tatăl că l-ar fi pus să mănânce pe capacul de WC, la supărare.

Mai multe