Cum arată şi ce face Mihaela Tatu după ce a renunţat la televiziune
Mihaela Tatu s-a retras de ceva timp de pe micul ecran, dar a rămas tot în zona de comunicare. Începând din acest an, fost gazdă a emisiunii "De 3X femeie", care a făcut-o celebră, predă cursuri în șase mari orașe din țară. Noul ei proiect nu este la debut, vedeta fiind de cinci ani este trainer certificat în tehnică și arta livrării discursului.
Mihaela Tatu (56 de ani) a renunţat la proiectele în televiziune în urmă cu aproximativ cinci ani, dar face tot ceea ce ştie ea mai bine: comunică excelent şi îi învaţă şi pe alţii cum să o facă! Cu o experiență de peste 22 de ani în radio și televiziune, unde a făcut doar emisiuni live, fosta vedetă predă cursuri la Oradea, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu şi Iaşi. Ea a povestit cum şi-a reorientat cariera şi a ajuns profesoară.
"Cum m-am apucat de public speaking? Renunțând la televiziune și găsingu-mi vocația, pregătindu-mă, bineînțeles, de-a lungul timpului pentru această activitate pentru care ai nevoie nu numai de informație, ai nevoie de experiență, expertiză și vocație. Și iată-mă, sunt în acest domeniu unde consider că exemplul personal este foarte important”, a mărturisit Mihaela Tatu despre momenul în care a decis să înceapă un nou capitol, prin intermediul căruia să-i ajute și pe alții. Cursurile pe care le predă la DallesGO sunt gândite astfel încât la finalul celor 12 săptămâni fiecare participant să-și poată adapta discursul ca să atragă atenţia oricărui public.
Mihaela Tatu împărtăşeşte cursanţilor "reţeta perfectă" de comunicare
Mihaela Tatu susţine că ceea ce ea predă îi poate fi util oricărui om. “Toți cei care nu au apucat să audă despre retorică și oratorie, niște materii care ar trebui să facă parte din învățământul nostru preșcolar, nu școlar. Cei care comunică de dimineața până seara, pentru că tot ce este în jurul nostru este o poveste cu introducere, cuprins și încheiere. De la a mă duce la administrația financiară și a-mi plăti dările, până la poștă când trimit un pachet. Totul este comunicare. Mă fac sau nu mă fac înțeles? Toată lumea ar trebui să se bazeze pe miracolul pe care îl constituie comunicarea. Nu vorbire, ci comunicare. Să transmiți și să rămână”, a mai spus Mihaela Tatu.
În cadrul cursurilor, predate de Mihaela Tatu, participanţii vor învăța, arta „vorbelor bine spuse”, prin însușirea rostirii corecte a sunetelor dintr-un cuvânt, a găsirii ritmului, intonației, modulațiilor vocii, volumului și frazării potrivite. Cu "reţeta" aceasta, vedeta spune că se poate obține un impact maximîn rândul celor care ascultă.
Cum a ajuns Mihaela Tatu, vedeta postului Acasă Tv
Înainte să intre în televiziune, MIhaela Tatu lucra într-un domeniu fără prea mari legături cu mass+media. Iniţial, CV-ul ei arăta cam aşa: prelucrător prin aşchiere, funcţionară, şefă de atelier, croitoreasă şi contabilă. A făcut Şcoala Postliceală de Contabilitate şi un curs de instructor de dans popular. Au urmat apoi trei ani de radio şi a intrat în televiziune ca şefă de producţie la Pro TV Braşov. După ce a realizat la acelaşi post mai multe emisiuni, în mai 2000 a fost cerută la Bucureşti pentru a găzdui show-ul "Viaţa bate filmul". Stilul direct şi simplist al moderatoarei şi subiectele sociale i-au asigurat popularitatea în rândul publicului Pro TV. Saltul spre celebritate a fost asigurat, însă, de emisiunea "De 3 x femeie", pe care a început s-o modereze din februarie 2001 la Acasă TV şi în care invita personaje importante din viaţa publică românească.
Citeşte şi:
Mihaela Tatu revine în televiziune. Când va debuta emisiunea moderată de vedetă
Fotografii de colecţie cu Mihaela Tatu! Iată cum arăta în urmă cu aproape 30 de ani